Prima pagină » Știri externe » Poliția turcă l-a arestat pe presupusul ucigaș al unei turiste americane

Poliția turcă l-a arestat pe presupusul ucigaș al unei turiste americane

Poliția turcă l-a arestat pe presupusul ucigaș al unei turiste americane
Poliția turcă l-a arestat la Hatay, o provincie în sud-estul țării, la frontiera cu Siria, pe presupusul ucigaș al unei turiste americane, în vârstă de 33 de ani, găsită moartă în februarie, la Istanbul, a anunțat o sursă oficială, relatează AFP.

„Suspectul Ziya T., căutat pentru uciderea cetățenei americane Sarai Sierra, a fost reținut astăzi (duminică) la Reyhanli”, o localitate situată la frontiera cu Siria, anunță guvernoratul din Hatay într-un comunicat.

Suspectul, prezentat ca o persoană „instabilă”, urma să fie condus la Istanbul pentru a fi interogat.

Acesta, o persoană fără domiciliu stabil, a părăsit metropola după descoperirea corpului tinerei.

Poliția turcă l-a prezentat pe acest bărbat ca fiind suspectul principal, după ce a interogat mai multe persoane, pe baza unor analize ADN ce sugerează că sângele găsit pe tricoul victimei ar putea să fie al său.

Corpul lui Sarai Sierra, în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost găsit la 2 februarie la Istanbul. Membri ai familiei i-au semnalat dispariția cu zece zile mai înainte, îngrijorați că nu au primit vești după data la care urma să revină la New York, pe 21 ianuarie.

Tânăra a plecat din Statele Unite la 7 ianuarie, pentru a vizita Istanbulul.

Citește și