Cipru a trimis marți în Parlament o nouă formă a proiectul de lege pentru implementarea măsurii de taxare a depozitelor, condiție impusă de liderii europeni în schimbul unui acord de sprijin financiar în valoare de 10 miliarde de euro, menit să salveze sistemul bancar al statului insular, scrie The Wall Street Journal.
Noul draft al acordului prevede scutirea de la taxare a depozitelor mai mici de 20.000 de euro.
În discuțiile de zece ore purtate vineri cu miniștrii de finanțe din zona euro se negociase o taxă de 6,75% pentru depozitele mai mici de 100.000 de euro și de 9,9% pentru cele care depășesc această sumă.
Ulterior, au apărtut mai multe propuneri. S-a luat în calcul taxarea cu 3% a depozitelor de până la 100.000 de euro, cu 10% a celor între 100.000 și jumătate de milion de euro și cu 15% a celor peste 500.000 de euro. O altă variantă ar fi fost scutirea de taxe a depozitelor care nu depășesc 100.000 de euro și majorarea nivelul de taxare pentru cele care depășesc acest plafon.
Noua variată a proiectului de lege nu s-ar înscrie însă în ținta de venituri convenită cu liderii europeni care au cerut autorităților din Cipru atragerea sumei de 5,8 miliarde de euro la buget. Actuala variantă ar rata ținta cu circa 300 de milioane de euro, potrivit unui parlamentar care a discutat cu guvernatorul băncii centrale din Cipru și care nu a dorit să fie citat. Informația a fost confimată de o a doua sursă, notează publicația.
Oficialii europeni au fost surprinși de decizia unilaterală a executivului de la Nicosia. Schimbările nu au fost discutate în video-conferința care a avut loc luni seara între miniștrii de finanțe din blocul euro. „Joacă pocher”, a comentat un oficial european.
Noua variantă a proiectului de lege prevede o taxă de 6,75% pentru depozitele între 20.000 și 100.000 de euro, precum și de 9,9% pentru depozitele peste 100.000 de euro.
Oficialii europeni au confirmat luni seara că ținta de venituri de 5,8 miliarde de euro nu este negociabilă.
Băncile din Cipru vor rămâne închise până joi pentru a da timp Parlamentului să adopte legea fără precedent în istoria Uniunii Europene precum și pentru a evita eventuale retrageri masive de bani.