Ponta deconspiră Oltchimul. Ce cadou „de protocol” i-a trimis unui ministru combinatul aflat în pragul falimentului

Ponta deconspiră Oltchimul. Ce cadou de protocol i-a trimis unui ministru combinatul aflat în pragul falimentului
Publicat: 20/03/2013, 23:16
Actualizat: 18/03/2015, 18:22

Situația financiară dificilă nu a împedicat conducerea Oltchim să dăruiască de sărbători unui ministru un stilou Mont Blanc. Episodul a fost povestit de premierul Victor Ponta, care susține că „acesta este un mod de scoatere a banilor din aceste societăți care se practică”.

„A venit un ministru și mi-a spus „Știi că am primit de sărbători sau nu știu cu ce ocazie un Mont Blanc”. I-am zis „Vezi că trebuie să le declari”. Și mi-a spus „Dar știi de unde? De la Oltchim” „, a relatat Ponta la RTV, în contextul cheltuielilor de protocol de la Hidroelectrica făcute publice de Guvern. Nu a dat însă și numele ministrului. Titularii posturilor din Guvern care au legături cu combinatul Oltchim au fost în timpul celor două cabinete Ponta vicepremierul Daniel Chițoiu și ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Potrivit primului-ministru, Oltchim și Hidroelectrica nu sunt excepții. „E un mod de a cheltui banii de protocol. Este o boală a tuturor societăților comerciale cu capital de stat”, a spus Ponta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...