Mircea Dușa a declarat, joi, într-o conferință de presă la Timișoara, că ministerul pe care îl conduce este dispus să cedeze mai multe imobile care aparțin Armatei, dar care nu îi mai sunt folositoare, către administrația publică locală.
„Eu sunt o persoană a dialogului, am dori să analizăm mai multe locații care sunt ale MApN și dacă vom considera că unele locații și terenuri nu ne mai sunt folositoare, le transferăm administrației locale”, a afirmat ministrul Apărării.
Acesta a adăugat că a avut o discuție cu primarul Timișoarei, Nicolae Robu, în județ existând șapte „locații” care ar putea fi trecute în administrarea autorităților locale.
„Nu vom ține locațiile să se degradeze și le vom da administrației locale. Sunt șapte poziții de locații în acest județ care pot fi disponibilizate. Sunt și terenuri în care am avut poligoane și care nu ne mai sunt necesare”, a afirmat Dușa.