Niciodată nu și-a lăudat Traian Băsescu atât de mult și cu atâta căldură partidul, cum a făcut-o astăzi, în fața Convenției Naționale a PD-L. „Dragii mei, ați avut o contribuție extraordinară la modernizarea României!”, „Dragii mei, ați liberalizat piața muncii!”, „Dragii mei, voi nu ați admis miniștri cu dosare penale în guvern”, „Dragii mei, ați dat o foarte bună lege a educației”, „Dragii mei, ați pierdut, fiindcă ați salvat țara” și osanalele au curs ca un fluviu de lapte și miere, de la început până la sfârșit. Președintele li s-a adresat pedeliștilor numai cu apelative tandre, le-a declarat dragoste eternă și i-a îndemnat să valorifice marile lor realizări, care au ajuns distorsionate la electorat, din cauza adversarilor politici și a mass media.
A ținut un discurs patern, menit să-i readucă partidului orgoliul pierdut, să-i recâștige încrederea și afecțiunea, țintind, în special, sufletul adunării („Sunteți partidul meu e suflet!”), ca să se interpeleze, direct, rațiunea, spre final. Fiindcă, după ce s-au îmbăiat în iubirea prezidențială – mai ales, fostul premier Emil Boc, pomenit de vreo cinci ori -, delegaților li s-a spus că, uneori, în politică, hotărârile trebuie luate la rece, sentimentele, prieteniile, chiar și relațiile de rudenie fiind sacrificate pentru binele partidului.
Așa s-a întâmplat în 2001, și-a amintit Traian Băsescu, când i-a spus lui Petre Roman: „Petre, ești cel mai bun, dar tot candidez împotriva ta!” și a câștigat, purtând PD spre guvernare. Sau, mai târziu, unui lider local: „Domnule Cîrstoiu, suntem cumetri, dar nu mai poți rămâne în funcție” și a plecat, ca și alți compromiși ori fără „potențial de creștere”. Președintele nu i-a transmis nimic expres actualului șef al PD-L, Vasile Blaga, dar replica ar suna cam așa: „Vasile, țin la tine, dar nu mai reprezinți viitorul partidului. Lasă locul altora!” .
Toată construcția discursivă a președintelui Băsescu a mers către această concluzie – necesitatea unei schimbări la vârful PD-L. Cu această idee a intrat în sală, a urcat repede la tribună, a vorbit și, imediat, a plecat. Următoarele ore vor arăta dacă a reușit să influențeze organizațiile favorabile lui Vasile Blaga, orientându-le spre Elena Udrea sau Monica Macovei. Victoria celui dintâi va înseamna, de fapt, înfrângerea lui Traian Băsescu și ruperea acestuia de partidul care, altădată, mergea cu ochii închiși, pe mâna lui. După aceea, așa cum spune, își va alege singur altă masă.