Omul de afaceri Nicolae Sarcină, proprietarul firmei Succes Nic Com, a renunțat să cumpere cele patru hipermarketuri PIC, rețea aparținând fraților Penescu și aflată în faliment, astfel că lichidatorul judiciar PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services (PwC) le-a scos la vânzare, informează Mediafax.
Cele patru hipermarketuri sunt în Pitești (15.000 mp), Craiova (21.200 mp), Oradea (16.850 mp) și Călărași (24.500 mp). PwC a scos la vânzare și un teren de 78.900 de metri pătrați deținut de firma PIC în comuna Blejoi, în apropiere de Ploiești, dar și un hipermarket în Brăila (17.100 mp).
Rețeaua PIC, controlată de frații Ilie și Cornel PeÂnescu, a intrat în insolvență la finalul anului 2009 și se află sub administrarea judiciară a PwC. Într-o primă fază, SarÂcină a închiriat spațiile magazinelor PIC din Pitești și CraÂiova, redeschise sub brandul Succes. PoÂtriÂvit planului de reorganizare aprobat, omul de afaceri voia să cumpere clădirile în care se află maÂgaÂzinele din Pitești și Craiova, dar și pe cele din Oradea și Călărași, care ar fi urmat să fie redeschise sub marca Succes. Înțelegerea nu a mai fost însă parafată, potrivit reprezentanților lichidatorului judiciar.
„Tranzacția nu s-a mai putut realiza. Spațiile sunt închiriate în continuare de compania Succes și pot fi vândute cu chiriași sau fără chiriași”, au declarat pentru Mediafax reprezentanții PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services.
Lichidatorul așteaptă până pe 30 aprilie ofertele celor interesați să cumpere magazinele.
Potrivit planului de reorganizare, magazinul din Pitești era evaluat la 5 milioane de euro, cel din Oradea la 4,56 milioane de euro, cel din Călărași la 4 milioane de euro, în timp ce valoarea hipermarketului din Brăila a fost stabilită la 3,9 milioane de euro, iar a celei din Craiova la 3,1 milioane de euro. Terenul din Blejoi era evaluat la 1,9 milioane de euro. Astfel, în total valoarea de lichidare a activelor era stabilită în urmă cu un an la 22,5 milioane de euro.
„Valorile obținute în faliment sunt cele estimate în raportul de evaluare. Aceste valori ar putea fi dificil de realizat având în vedere condițiile actuale de piață și interesul scăzut pentru activele PIC. În realitate, valorile obținute într-un eventual faliment ar putea fi mai mici”, se arată în planul de reorganizare.
Compania Succes Nic Com deține la nivel național circa 170 de superÂmarketuri, minimarketuri și alte magazine pe supraÂfață mică și două hipermarketuri.
Sub brandul Succes, cu afaceri totale de 274 milioane de lei (65 milioane de euro) în 2011, Sarcină deține și activități în coÂmerÂțul cu produse petroliere, construcții, producție de pâine, exploatare forestieră, distribuție masă lemnoasă și producție publicitară sau carmangerie.