Fostul președinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost spitalizat în noaptea de miercuri spre joi din cauza unei recidive a unei infecții pulmonare, a anunțat joi dimineața președinția sud-africană, relatează AFP.
„Medicii îl îngrijesc și se asigură că beneficiază de cel mai bun tratament medical posibil și de tot confortul”, dă asigurări un comunicat al președinției.
Președintele Jacob Zuma i-a urat o recuperare rapidă eroului național, un simbol al luptei antiapartheid.
„Îndemnăm poporul sud-african și lumea întreagă să se roage pentru scumpul nostru Madiba (numele clanului Mandela) și pentru familia sa (…) Avem o încredere totală în echipa medicală și suntem convinși că vor face tot posibilul pentru a-l însănătoși”, a spus șeful statului, citat în comunicat.
Președinția, care nu a precizat unde a fost spitalizat Mandela, îndeamnă din nou presa din lume să „respecte intimitatea” lui Mandela „pentru a permite medicilor să își facă treaba”.
La începutul lui martie, Mandela, laureat al Premiul Nobel pentru Pace, a fost spitalizat pentru 24 de ore. Președinția a anunțat atunci că era vorba despre examene de rutină.
Ultima spitalizare de durată, care a durat optsprezece zile, a avut loc în decembrie 2012 și a fost cauzată de această infecție pulmonară recurentă.