Papa Francisc a vizitat joi un centru de detenție din Roma și a sărutat picioarele mai multor infractori minori, printre care și un român. Mai mult, Suveranul Pontif a sărutat și spălat și picioarele unor femei.
În fotografia de mai jos, se observă cum Papa Francisc îi sărută picioarele românului „Chiril” (nume fictiv dat de jurnaliștii italieni), închis pentru furt și tâlhărie.
Directoarea centrului de detenție pentru minori din Roma a precizat că toți deținuții au vrut să stea față în față cu Papa, însă numai cinci au fost aleși. „Au venit toți la mine, să mă roage să îi aleg pentru a le fi spălate picioarele, conform ritualului franciscan. Au promis că vor fi cuminți și vor purta cele mai bune haine”, a declarat și preotul stabilimentului, părintele Greco.
FOTO: AFP-MEDIAFAX
La rândul său, „Chiril” le-a povestit jurnaliștilor italieni că mama sa a murit, pe tatăl său nu l-a mai văzut demult, astfel că l-a așteptat pe Papă ca pe familia sa. „Eu sunt închis pentru furt și tâlhărie. Îl aștept pe Papă ca și cum mi-aș aștepta familia”, a spus Chiril înainte de vizita Suveranului Pontif.
Tot joi, Papa Francisc a semnat decretul prin care preotul român de confesiune catolică Vladimir Ghika (1873-1954) a fost declarat martir pentru credință. Ghika a murit în închisorile comuniste, dându-și viața pentru credință.