Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că va candida la funcția de vicepreședinte al PSD, transmite corespondentul Mediafax.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și-a anunțat în mod oficial candidatura pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Social Democrat la congresul din 20 aprilie.
Olguța Vasilescu a precizat că a luat această decizie în urma unor discuții cu premierul Victor Ponta și cu alți membri importanți ai partidului.
„Îmi anunț candidatura în fața dumneavoastră, iar mâine (n.r. – sâmbătă) o voi anunța și în fața colegilor. După cum știți, mâine au loc alegeri pentru funcțiile de conducere ale PSD Craiova. Am vorbit și cu premierul României și am decis că este o alegere bună. Trebuie să fim pregătiți și responsabili, să îl susținem pe candidatul la președenție, chiar dacă va fi din partea PNL, în așa fel încât să nu mai vină la conducerea țării oameni care nu sunt pregătiți”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Primarul Craiovei a făcut anunțul alături de Corina Crețu, vicepreședinte PSD.
„Am venit să o propun și o conving pe Olguța Vasilescu să candideze la vicepreședinția partidului. Avem nevoie de femei care să arate că se poate, nu este normal să folosim întregul potențial pe care îl au femeile”, a declarat Corina Crețu.
Lia Olguța Vasilescu este, în prezent, președinte interimar al organizației municipale PSD Craiova, iar sâmbătă va candida pentru a ocupa această funcție permanent.
Georgiana Stănescu, [email protected]