Scrisoarea în care Marilyn Monroe își exprima gândurile suicidare

Scrisoarea în care Marilyn Monroe își exprima gândurile suicidare
Publicat: 30/03/2013, 13:18
Actualizat: 26/06/2013, 00:52

O scrisoare considerată de o importanță istorică în care actrița Marilyn Monroe își dezvăluia gândurile suicidare, adresată profesorului ei de actorie, va fi scoasă la vânzare în cadrul unei licitații ce va avea loc în luna mai, informează contactmusic.com.

În această scrisoare nedatată, adresată profesorului de actorie Lee Strasberg, redactată într-o cameră a hotelului Bel-Air din Los Angeles, renumita actriță americană îi mărturisea acestuia faptul că și-a pierdut dorința de a trăi.

„Voința mea de a trăi este slabă, iar eu chiar nu mai pot să suport toate aceste lucruri. Știu că par că vorbesc ca o nebună, dar cred că sunt pe cale să înnebunesc. Atunci când pășesc în fața camerei de filmat, concentrarea mea, alături de toate lucrurile pe care le-am învățat, mă părăsesc. Apoi, simt că nu mai exist deloc, că nu mai fac parte din rasa umană”, afirma Marilyn Monroe în această scrisoare.

Actrița americană a murit în august 1962, iar autoritățile au afirmat la acea vreme că decesul ei a fost cauzat de o supradoză de medicamente.

Scrisoarea, estimată între 30.000 de dolari și 50.000 de dolari, va fi scoasă la vânzare în luna mai, la o licitație organizată de casa Profiles in History.

Scrisoarea celebrei actrițe americane nu este singurul document de valoare care va fi scos la vânzare la acea licitație. Alături de ea mai este propusă și o scrisoare adresată de John Lennon colegului său din trupa The Beatles, Paul McCartney, și primei sale soții, Linda.

Scrisoarea, care are două pagini, reflectă tensiunile dintre cei doi muzicieni britanici, fiind scrisă cu puțin timp înainte ca trupa The Beatles să se destrame oficial, în 1971.

„Chiar crezi că cea mai mare parte a artei din zilele noastre este influențată de The Beatles? Nu cred că ești chiar atât de nebun. Paul, tu chiar crezi asta? Atunci când vei înceta să mai crezi așa ceva, poate că te vei trezi la realitate!”, afirma John Lennon în acea scrisoare, estimată la o sumă de circa 40.000 de dolari.

Printre celelalte documente istorice scoase la licitație se mai află 58 de scrisori expediate de fostul președinte american Dwight D. Eisenhower soției sale Mamie, redactate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada în care era comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa.

Toate cele 250 de documente sunt scoase la vânzare de un colecționar american privat și multe dintre ele vor fi expuse la galeria de artă Doug Elliman’s Madison Avenue din New York în perioada 8-16 aprilie.

Licitația va avea loc pe internet, pe 30 mai.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!