Care sunt companiile străine ce vor investi 500 de mil. euro în România

Care sunt companiile străine ce vor investi 500 de mil. euro în România
Publicat: 30/03/2013, 18:04
Actualizat: 30/09/2018, 04:50

Ministrul Mediului și Schimbărilor climatice, Rovana Plumb, a anunțat, sâmbătă, că patru mari investitori, între care companii din Germania și Austria, intenționează să investească peste 500 de milioane de euro în România, în domenii precum industria auto, cea a lemnului sau resurse naturale.

Prezentă sâmbătă, la Ploiești, unde a participat la conferința de alegeri a PSD Prahova, Rovana Plumb a afirmat, în discursul ținut în fața participanților la întâlnire, că patru mari companii intenționează să investească în perioada următoare peste 500 de milioane de euro în România.

Ulterior, Rovana Plumb a spus, într-o conferință de presă, că este vorba despre investitori nemți și austrieci, din domenii de activitate precum industria auto, domeniul resurselor naturale sau industria lemnului.

„Avem o creștere a investiției care a fost propusă de către OMV de 150 de milioane de euro, la Suplacu de Barcău și mai avem și alte propuneri în ceea ce privește industria lemnului și energia alternativă”, a spus Rovana Plumb.

Printre acele companiile care vor investi în România, Rovana Plumb a menționat firma Michelin, dar și o companie din Austria, care intenționează să investească 150 de milioane de euro într-o fabrică de cherestea în județul Covasna.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...