MARIA SIBYLLA MERIAN, ilustratorul științific care a contribuit esențial la dezvoltarea entomologiei prin desenele sale cu plante și insecte, este omagiată de Google printr-un Doodle, la 366 de ani de la naștere.
MARIA SIBYLLA MERIAN s-a născut pe 2 aprilie 1647, la Frankfurt (Germania), și a fost crescută de mama sa, pictoriță de natură moartă, care a încurajat-o să deseneze și să picteze de mică. La 13 ani, MARIA SIBYLLA MERIAN a desenat primele plante și insecte, iar la 20 de ani a ajuns în Nurnberg și și-a cultivat pasiunea.
MARIA SIBYLLA MERIAN a devenit interesată în special de metamorfoza omizilor în fluturi, pe care a tratat-o în mai multe cărți pline cu desene foarte realiste. În 1699, MARIA SIBYLLA MERIAN s-a mutat la Amsterdam, apoi a locuit doi ani în Surinam, unde a descoperit și a desenat zeci de specii noi de plante și insecte. În ultima parte a vieții, MARIA SIBYLLA MERIAN s-a îmbolnăvit de malarie, apoi a suferit un atac cerebral care a lăsat-o parțial paralizată.
MARIA SIBYLLA MERIAN, pe bancnota de 500 de mărci germane
MARIA SIBYLLA MERIAN a fost apreciată la adevărata sa valoare abia la câteva secole după moartea ei, survenită în 1717. Colecționarii au început să strângă desenele ei, iar Banca Germaniei a pus imaginea ilustratoarei MARIA SIBYLLA MERIAN pe bancnota de 500 de mărci germane. A fost a doua cea mai mare bancnotă, după cea de 1.000 de mărci, pe care apărea imaginea fraților Grimm.
VREMEA în țară și în București. Când se opresc ploileâ€