A mers la spital din cauza unei pneumonii, dar medicii i-au pus un diagnostic ce i-a schimbat viața

A mers la spital din cauza unei pneumonii, dar medicii i-au pus un diagnostic ce i-a schimbat viața
Publicat: 03/04/2013, 08:44
Actualizat: 29/07/2014, 19:27

O tânără din Marea Britanie a fost uimită să afle că, deși mersese la spital din cauza unei tuse severe, avea, de fapt, nevoie de un transplant de inimă, relatează Daily Mail.

Hannah Kelleher a povestit că după ce s-a întors dintr-o vacanță petrecută în Grecia s-a simțit rău, iar medicii au diagnosticat-o cu pneumonie. Doctorii au descoperit însă și că fata în vârstă de 21 de ani suferea de cardiomiopatie, o afecțiune cardiacă întâlnită de obicei la persoanele cu vârsta de peste 50 de ani.

Astfel, analizele amănunțite au arătat că inima tinerei era mărită și că bătea de 240 de ori pe minut, față de 68-90 de ori cât ar fi fost normal.

„Doctorii mi-au spus că inima mea este de două ori mai mare decât ar trebui. Am fost umită și speriată”, a mărturisit Hannah. „După o săptămână petrecută în spital medicii au reușit să îmi trateze pneumonia, dar inima mea nu revenise la dimensiunile normale”, a mai spus fata, precizând că singura soluție pentru ea era transplantul.

Trei săptămâni mai târziu, tânăra a fost anunțată că a fost găsit un donator compatibil și că intervenția chirurgicală în cazul ei trebuie făcut rapid.

„Nu îmi venea să cred că se va întâmpla asta”, a povestit Hannah, precizând că era atât de neîncrezătoare încât cu o seară înainte, împreună cu părinții ei, își plănuise înmormântarea.

„Mama și tata au mers cu mine la spital, erau și ei la fel de încordați. Din fericire, operația a fost un success, dar, fără îndoială, pneumonia mi-a salvat viața”, a spus ea în cele din urmă.

Hannah Kelleher a primit inima unei femei de 48 de ani, iar acum încurajează oamenii să se informeze mai mult pentru a afla cum pot deveni donatori de organe.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării