Mulți părinți din Timișoara au ales să își înscrie online copiii în clasa pregătitoare, astfel că, marți, în prima zi de înscrieri, numărul celor care au mers la școli pentru a face acest lucru a fost destul de mic, spre deosebire de anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inspectorul școlar general adjunct din Timiș Aura Danielescu a declarat, într-o conferință de presă, că marți au debutat înscrierile pentru clasa pregătitoare și că părinții nu au mai stat la cozi, așa cum s-a întâmplat anul trecut.
“Azi (marți – n.r.) a fost prima zi din calendar prevăzută pentru înscrierea copiilor pentru clasa pregătitoare și pentru clasa întâi la toate școlile din Timiș. Părinții se pot duce să își înscrie copiii. Deocamdată nu avem cozi la înscrieri”, a spus Danielescu.
Potrivit unor manageri ai unităților de învățământ, timișorenii au fost mult mai bine informați cu privire la modul de înscriere în clasa pregătitoare, iar mulți au preferat înscrierile online.
“Este mult mai multă liniște față de anul trecut, când era mult mai aglomerat. Acum părinții sunt mai bine informați, mulți profită și de posibilitatea înscrierii online. Am primit telefoane, le-am răspuns celor interesați să afle mai multe detalii despre înscrieri”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Ionuț Cristescu, directorul Liceului Pedagogic “Carmen Sylva” din Timișoara.
Cei care au ales să se prezinte la înscrieri încă din prima zi sunt părinții care erau absolut siguri de școala la care își vor trimite copiii.
“Am ales Liceul Pedagogic pentru că are un renume foarte bun. Era oricum alegerea logică, pentru că se află foarte aproape de locuința noastră și de locul meu de muncă. Am venit în prima zi pentru că vreau să văd lucrurile rezolvate din timp. Mă așteptam să fie mai aglomerat, dar nu este deloc așa”, a declarat Laura Petrică, o timișoreancă în vârstă de 39 de ani.
În județul Timiș au fost aprobate de către Inspectoratul Școlar Județean 260 de clase pregătitoare, în care sunt așteptați să se înscrie aproximativ 7.000 de copii.
Înscrierile se pot face atât pe internet, pe site-ul ISJ Timiș – www.isj.tm.edu.ro -, cât și direct la unitățile de învățământ.
Totodată, au început înscrierile în clasa I, dar acestea se fac doar la sediile școlilor, nu și online. În clasa I ar urma să se înscrie 932 de copii care împlinesc șapte ani până în septembrie și 232 care împlinesc șapte ani după începerea anului școlar 2013-2014.