STUDIU. 70% dintre români nu cunosc metodele de diagnosticare a cancerului intestinului gros

STUDIU. 70% dintre români nu cunosc metodele de diagnosticare a cancerului intestinului gros
Publicat: 15/04/2013, 16:07
Actualizat: 29/07/2014, 19:23

Aproape 70% dintre români nu cunosc investigațiile medicale sau analizele care permit diagnosticarea cancerului de intestin gros, relevă un studiu realizat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, împreună cu IMAS.

În acest context, se remarcă o informare relativ redusă în raport cu subiectul dezbătut, mai ales în rândul persoanelor de gen masculin, al tinerilor (18-29 ani), al persoanelor cu educație joasă (care au absolvit până la 8 clase), precum și în rândul persoanelor cu venituri reduse, din mediul rural, se arată într-un comunicat al FABC.

Până la momentul realizării interviurilor, aproximativ 7% dintre respondenți au fost supuși unor investigații pentru diagnosticarea cancerului de intestin gros.

Dintre aceștia, cei mai mulți au făcut astfel de investigații o singură dată: aproximativ un sfert au făcut investigațiile mai rar decât o dată pe an și alți 23% și le-au făcut anual. Aproape 85% dintre cei intervievați au auzit de acest tip de cancer.

Colonoscopia este principala investigație pentru diagnosticarea cancerului colorectal menționată atât de cei care au auzit de boală, cât și de cei care s-au confruntat propriu-zis cu aceasta.

Potrivit studiului, emisiunile televizate, precum și prietenii, rudele, cunoștințele rămân principalele două surse de informare cu privire la cancerul intestinului gros. Doar 15% dintre respondenții informați spun că au aflat despre acest tip de cancer de la medic.

Persoanele vârstnice sunt mai înclinate să declare că și-ar dori să primească informațiile necesare prin intermediul televiziunii, în timp ce, la polul opus, tinerii privesc internetul ca principală sursă de informare cu privire la acest subiect.

„Este imperios necesar ca toată opinia publica să conștientizeze pericolul cancerului colorectal și al cancerului, în general. Un rol mai activ ar trebui să îl aibă mai ales televiziunile, canalul media care se adresează cu precădere celor aflați în grupa de vârsta cu grad ridicat de risc. Investigațiile se pot face și înainte de 50 de ani, așa că este mai bine să vă informați la medicul de familie din timp, mai ales dacă există și antecedente în familie”, a arătat Cezar Irimia, președinte FABC.

Cancerul intestinului gros este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa. Anual, în lume, mor 700.000 de oameni din această cauză. Conform Globocan 2008, incidența anuală a acestei forme de cancer, în țara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvență a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe.

De asemenea, circa un milion de noi cazuri sunt descoperite anual, în întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât, în comparație cu alte forme de cancer, cancerul intestinului gros poate fi detectat în stadii incipiente și tratat cu șanse reale de vindecare.

Pentru aceasta însă trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigații specifice regulate, chiar și în lipsa oricăror semne de boală.

Aceste investigații trebuie inițiate după împlinirea vârstei de 50 de ani, uneori chiar mai devreme dacă medicul o indică, mai ales în cazul persoanelor care prezintă cazuri de boală în familie.

Conform statisticilor de specialitate, cancerul colorectal ucide 230.000 de europeni în fiecare an, fiind al treilea ca frecvență la nivel mondial. Boala afectează, în principal, persoanele de peste 50 de ani. În Europa, trăiesc aproximativ 175 de milioane de cetățeni cu vârste cuprinse între 50 – 69 de ani.

Conform studiului, cele mai frecvent menționate tipuri de cancer sunt: cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul pulmonar, cancerul la ficat, la colon, cancerul gastric și cancerul de piele.

Cancerul de sân este cel mai cunoscut tip de cancer – aproape jumătate dintre cei intervievați menționează spontan acest tip de cancer. Cancerul de col uterin și cancerul pulmonar se plasează în plan secund (36%, respectiv 34%), după numărul de mențiuni spontane.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România împreună cu IMAS a realizat studiul despre nivelul de informare a populației cu privire la cancer, acordându-se o atenție sporită cancerului intestinului gros.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.010 persoane, reprezentativ pentru populația cu vârsta peste 18 ani din România. În studiu au fost incluse 560 de localități, dintre care 400 din mediul rural și 160 de orașe.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?