Niță, despre privatizarea companiilor de stat: „Este în grafic”. Când va ieși Hidroelectrica din insolvență

Niță, despre privatizarea companiilor de stat: Este în grafic. Când va ieși Hidroelectrica din insolvență
Publicat: 03/04/2013, 18:16
Actualizat: 03/07/2013, 18:11

Procesul de privatizare a companiilor de stat este în grafic și va continua cu vânzarea de pachete de acțiuni minoritare sau majoritare la companii precum Nuclearelectrica, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia și, posibil, Hidroelectrica.

„Procesul de privatizare pe care noi l-am anunțat este în grafic. Pe lângă oferta Transgaz, în luna mai urmează Nuclearelectrica, în septembrie Romgaz, Complexul Energetic Oltenia și probabil Hidroelectrica, dacă va ieși din insolvență în luna iulie”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Bursa de Valori București (BVB), ministrul delegat pentru Energie, Constatin Niță.

Termenele pentru vânzarea acțiunilor la companiile de stat asumate prin acordurile cu FMI au fost renegociate de mai multe ori în ultimii ani, iar la ultima misiune, experții instituției financiare au insistat pe un calendar mult mai strict.

Guvernul s-a angajat că va lista la bursă pachete minoritare de acțiuni de la Hidroelectrica (10%, după ieșirea din insolvență), Romgaz (10%, cel târziu în octombrie), Transgaz (15%) și Nuclearelectrica (10%).

Niță a apreciat că oferta secundară de listare a 15% din acțiunile pe care statul de deține la Transgaz este „prima ofertă care se desfășoară după standardele europene”. În urma ofertei, statul ar putea încasa între 68 milioane de euro și 90 milioane euro.
Niță a adăugat că Ministerul Economiei va anunța în cel mult două zile numele managerului profesionist al companiei, precum și cconsiliul de administrație, selectați prin concurs.

Prezent la conferință, președintele BVB, Lucian Anghel a comparat listarea Transgaz „cu o primă ploaie după un an de secetă”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”