Corpul uman dă frisoane corpului profesoral din România, după ce ministrul Educației a spus că nu și-ar lăsa copiii să vadă expoziția THE HUMAN BODY

Publicat: 04/04/2013, 19:55
Actualizat: 22/10/2014, 15:58

În săptămâna în care elevii pot face școală „altfel” (adică activități educative în afara școlii), o recomandare a ministrului Educației a creat o furtună în cancelarii. Ministrul Pricopie s-a arătat îngrijorat de numărul mare de elevi care vor să facă școala altfel vizitând Muzeul Antipa, unde este găzduită în această perioadă o celebră expoziție despre corpul uman.

„Eu unul nu mi-aș lăsa copiii să vadă o astfel de expoziție”, a fost mesajul pe care ministrul l-a transmis la ultima videoconferință cu inspectorii școlari, argument suficient de puternic pentru unii dintre aceștia să transmită mai departe, către directorii de școli „interdicția” venită de sus. „Am transmis școlilor, la recomandarea ministrului, să nu meargă la expoziție. Nu cunosc expoziția și nici nu pot să vă spun de ce nu ar trebui să meargă acolo. Dar am decis să nu meargă”, ne-a comunicat Eufrosina Amza, inspector general adjunct în Călărași.

Și la București, temerea ministrului referitoare la impactul pe care corpul uman îl poate avea asupra generațiilor fragede a fost interpretată ca o interdicție. „Pot să meargă la Antipa, dar nu la această expoziție”, sună recomandarea Inspectoratului Capitalei, confirmată pentru gândul. Cu toate acestea, inutil de spus că „fructul oprit” i-a stârnit și mai mult pe tinerii vizitatori: până în acest moment, peste 3.000 de copii până în 18 ani au vizitat The Human Body.

Decizia de vizitare se ia de „conducerea administrativă a școlii”

Ministerul a trimis o notă către toate inspectoratele școlare prin care le spune să ceară școlilor din subordine ca decizia privind vizitarea expoziției „The Human Body” de la Muzeul Antipa în cadrul Săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!” să fie luată la nivelul conducerii administrative a școlii, și nu de fiecare profesor în parte.

Nota către inspectorate a fost trimisă după ce, în videoconferința cu inspectorii, Remus Pricopie le-a spus acestora că ar fi mai bine să evite vizitarea expoziției. În discuția cu inspectorii, ministrul Educației a adus și argumentul pentru care el nu e de acord cu vizitarea: pentru că în calitatea lui de părinte el nu și-ar duce copiii la această expoziție. Informația că ministrul Educației a recomandat ca elevii să nu meargă la expoziție a apărut inițial pe site-ul Exploratori Moderni, unde este citată Liliana Preoteasa, director general în Ministerul Educației, care explică de ce ministrul s-a opus vizitării expoziției: deoarece „în calitatea lui de părinte, nu și-ar aduce copiila această expoziție”.

În nota către inspectoratele școlare, semnată de trei dintre directorii de la Educație, se arată că „întrucât există unele aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum și un posibil impact emoțional negativ pe care acestea l-ar putea avea asupra elevilor”, Ministerul Educației roagă inspectorii să solicite școlilor ca decizia privind vizitarea expoziției să fie luată de consiliul de administrație al școlilor.

FOTO GÂNDUL// Luni, 1 aprilie, sute de elevi stăteau la coadă la Muzeul Antipa

În cazul în care consiliul de administrație decide în favoarea expoziției, atunci școala trebuie „să ceară acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai elevilor”.

În plus, mai scrie Ministerul Educației, „părinții vor fi informați de faptul că există aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum și un posibil impact emoțional negativ al acestor exponate”.

Unele dintre inspectorate s-au conformat imediat după videoconferința cu ministrul și au trimis către toate școlile interdicția de nu mai vizita Antipa.

„Le-am transmis, la recomandarea ministrului, să nu meargă la expoziție. Eu nu pot să vă spun nimic despre expoziție. Nu cunosc expoziția și nici nu pot să vă spun de ce nu ar trebui să meargă acolo. Dar am decis să nu meargă și pentru că erau prea multe acte de făcut”, a declarat pentru gândul Eufrosina Amza, inspector general adjunct la Călărași.

„Pot merge la Antipa, dar să nu viziteze expoziția”

Inspectorii de la București spun că ei pun în practică politicile Ministerului Educației și au trimis nota în teritoriu. „Pot merge la Antipa, dar să nu viziteze expoziția”, a declarat Marian Banu, inspector de imagine la Capitală.

Eugen Stoica, unul dintre directorii care au semnat nota, spune că a au existat două variante în care școlile trebuiau să aleagă. „Nu este vorba despre Muzeul Antipa în sine, ci despre o anumită expoziție care nu are caracter permanent. Există controverse legate de expoziție. Sunt inclusiv țări care au interzis existența expoziției – de exemplu Franța”, a spus Eugen Stoica.

Directorul susține că aceasta decizie este legată de o situație specială din cauza corpurilor umane plastifiate. „Am considerat că există o anumită decizie pe care nu poate să o impună școala. Nu poate spune școala dacă elevii să meargă sau nu la expoziție. A fost dorința noastră ca părinții să-și dea acordul”, a mai spus directorul.

Contact de gândul, Remus Pricopie nu a vrut să comenteze decizia, a spus doar că „există un comunicat al ministerului în acest sens”.

Ordinul ministrului privind organizarea „Săptămânii Altfel” prevede, într-adevăr, că „tipurile de activități care se organizează în săptămâna menționată, durata acestora, modalitățile de organizare și responsabilitățile se stabilesc în consiliul profesoral și se aprobă de către consiliul de administrație al unității de învățământ, până la data de 15 februarie 2013″.

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației: O lecție de biologie pe viu. Care e problema?

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a spus că nu era nevoie ca ministerul să trimită o notă pentru expoziție.

„Cred că această decizie putea să fie luată de fiecare profesor în parte. Eu cred că profesorul își asumă responsabilitatea atunci când decide unde să meargă. Am o îndoială cu privire la vizitarea expoziției de către cei mici, dar pentru elevii care deja învață biologie putea să fie o lecție pe viu”, a spus Andronescu.

„Nu poți din cabinetul ministrului să-i spui profesorului ce să facă – când un pas mai la dreapta, când să facă un pas mai la stânga”, a mai spus fostul ministru.

VEZI AICI NOTA PE CARE MINISTERUL EDUCAȚIEI A TRIMIS-O INSPECTORATELOR ȘCOLARE

Organizatorii expoziției „Human Body” au precizat pentru gândul că peste 3.000 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani au vizitat până la 3 aprilie expoziția. În total, expoziția a avut 10.000 de vizitatori până acum. Mulți dintre elevi care au mers la muzeu au scris în cartea de impresii, iar expoziția a fost apreciată.

Muzeografii cer lămuriri de la Ministerul Educației

În plus, reprezentanții muzeului au cerut Ministerului Educației să vină cu precizări privind „aspectele controversate, generate de tipul de exponate” din expoziția temporară The Human Body și a influențelor negative pe care le pot suferi elevii vizitatori ai expoziției”.

Într-un comunicat pus pe site-ul instituției, muzeografii își exprimă „nu doar nedumerirea, ci și dezamăgirea față de lipsa de comunicare” a ministerului.

„Menționăm că în ziua de 21 martie 2013, în intervalul 10.00 – 20.00, profesorii școlilor din București au fost invitați să vizioneze, în mod gratuit, expoziția The Human Body tocmai pentru a sesiza aspecte din expunerea temporară care ar putea aduce prejudicii de orice fel elevilor vizitatori”, precizează muzeografii.

Referitor la existența unor „aspecte controversate generate de tipul de exponate”, precum și a unui „posibil impact emoțional negativ al acestor exponate”, invocate în adresa MEN, reprezentanții Muzeului Antipa precizează că, în România, nu a fost efectuat un studiu cu privire la impactul negativ pe care l-ar putea avea vizitarea expoziției The Human Body.

„Nu avem cunoștință despre pericolul generat de vizitarea expoziției The Human Body de către elevi, semnalat de o persoană autorizată precum un medic psihiatru pediatru sau un psiholog, specializat în psihologia copilului”, arată muzeografii.

Cu privire la solicitarea acordului părinților elevilor care doresc să viziteze cu școala expoziția, muzeografii spun că acest lucru este cât se poate de corect.

„Rămâne, însă, de neînțeles și fără suport real avertismentul față de «un posibil impact negativ asupra vizitatorilor elevi», cu atât mai mult cu cât recomandarea privește toți elevii, indicați, în adresă, ca «minori». Nu toți elevii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, elevi ai claselor I-XII, sunt minori?”, se întreabă muzeografii.

Elevii și-au scris impresiile după ce au văzut expoziția

VREMEA – VREMEA ÎN BUCUREȘTI. Prognoza meteo pentru joi și vineri

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia