Prima pagină » Știri » Avertizarea cod roșu de inundații pe râul Jiu a fost prelungită

Avertizarea cod roșu de inundații pe râul Jiu a fost prelungită

Avertizarea cod roșu de inundații pe râul Jiu, în județul Dolj și codul portocaliu emis pentru județele Satu Mare, Timiș, Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți au fost prelungite până vineri, la ora 16.00.

Avertizarea cod roșu de inundații pe râul Jiu, în județul Dolj și codul portocaliu emis pentru județele Satu Mare, Timiș, Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți au fost prelungite până vineri, la ora 16.00.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 2 aprilie, codul roșu de inundații pe râul Jiu fiind prelungit până vineri, la ora 16.00.

Tot până vineri, la ora 16.00 a fost prelungit și codul portocaliu de inundații pe râurile Crasna, în aval de Domănești (județul Satu Mare), Bega, în sectorul Balinț-Chizătău (județul Timiș), Bârzava și Moravița (județele Caraș-Severin și Timiș) și pe Jiul mijlociu și afluenții acestuia din Gorj, Mehedinți și Dolj.

De asemenea, până vineri, la ora 16.00 vor fi sub cod galben de inundații râurile din 21 de județe. Avertizarea a fost emisă pentru râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș (județul Maramureș), Tur (județul Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița-Năsăud), Crasna, în amonte de Domănești (județele Satu Mare și Sălaj), Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb (județele Sălaj, Bihor, Arad și Hunedoara), Bega Veche (județul Timiș), Bega, Timiș și afluenții de pe cursul superior (județele Timiș și Caraș-Severin), Caraș, Nera, Cerna (județul Caraș-Severin), Jiu superior amonte Sadu (județele Hunedoara și Gorj), afluenții Oltului mijlociu și inferior (județele Gorj, Vâlcea și Olt), Teleajen și cursul inferior al Prahovei (județele Prahova și Ialomița), Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat (județele Bacău, Harghita, Vrancea și Buzău), Jijia – cursurile superior și mijlociu (județele Botoșani și Iași), Bârlad superior (județele Iași și Vaslui) și pe râul Prut, în sectorul amonte acumularea Stânca Costești (județul Botoșani).

Râul Jiu va crește în continuare și poate ajunge la un debit de 1.200 metri cubi/secundă, fiind supraînălțat un dig pentru protejarea a opt case din zonă, a anunțat, la Guvern, ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Lucia Varga.

Ea a arătat că sunt înregistrate în continuare probleme în zona Răcari, în aval de confluența Motru-Jiu.

Citește și