Peste 30 de persoane, între care liderul PC Hunedoara, duse la audieri în cazul rețetelor false de 3,3 milioane de lei

Peste 30 de persoane, între care liderul PC Hunedoara, duse la audieri în cazul rețetelor false de 3,3 milioane de lei
Publicat: 05/04/2013, 12:16
Actualizat: 11/02/2019, 20:03

Peste 30 de persoane – medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice – au fost duse, vineri, la sediul DIICOT din Deva, în urma perchezițiilor care au avut în cazul eliberărilor de rețete false, în fața anchetatorilor fiind prezentat și liderul PC Hunedoara.

Un număr de 33 de persoane au fost duse, până la ora transmiterii acestei știri, la sediul DIICOT din Deva pentru audieri, aici urmând să sosească și alte două persoane din Timișoara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Printre persoanele duse la audieri – medici, farmaciști, asistenți de farmacie și distribuitori de produse farmaceutice – se află președintele organizației municipale a PC Hunedoara, Tatiana Făgădar, care este și consilier local și face parte din conducerea județeană a unui lanț de farmacii.

Ea a declarat la intrarea în sediul DIICOT Hunedoara că nu se consideră vinovată.

La sediul DIICOT a fost adus și soțul acesteia.

„Nu știu de ce ne-au adus aici. Soția mea nu deține farmacii, ea este angajata unui lanț de farmacie și sunt convins că nu a făcut nimic ilegal”, a spus soțul femeii.

Polițiștii au ridicat și autoturismul condus de femeie, un Porsche Cayenne.

Procurorii și polițiștii fac vineri percheziții în Hunedoara și Timiș, la medici și farmaciști care ar fi eliberat sute de rețete false pentru medicamente, în special oncologice, apoi le-au decontat la CAS Hunedoara prin societăți care dețin farmacii, încasând ilegal 3,3 milioane de lei.

Anchetatorii au descins la locuințele membrilor unui grup infracțional organizat suspectat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul farmaceutic. Totodată, polițiștii și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au făcut percheziții la patru farmacii și două cabinete medicale din județele Hunedoara, Timiș și Sibiu.

La finalul perchezițiilor, 35 de persoane urmau să fie duse la audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, doi medici de la Spitalul Județean Hunedoara – Secția oncologie au completat în fals sute de rețete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante, substanțe cu valori mari, pentru pacienți cu afecțiuni oncologice aflați în tratament, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

„Rețetele au fost predate liderilor grupării și depuse ulterior pentru decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăți comerciale care dețin farmacii în municipiile Hunedoara și Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei”, potrivit DIICOT.

Medicii care eliberau rețetele primeau de la reprezentanții farmaciilor diverse sume de bani, în funcție de cantitatea de medicamente prescrisă ce urma să fie decontată.

Pentru a ascunde proveniența sumelor de bani încasate ilegal prin decontarea rețetelor false, membrii grupării le-au înregistrat ca împrumuturi din partea asociaților firmelor pe care le dețineau. De asemenea, membrii grupării au înregistrat în evidențele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise și decontate ilegal de la alte societăți comerciale înființate în acest scop, potrivit anchetatorilor.

„Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi in realitate activele si arhiva. Pentru a influența rezultatul cercetărilor, membrii grupului infracțional organizat au modificat în repetate rânduri evidențele contabile și actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză. De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantități de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depășește suma de 11 milioane de lei, au susținut procurorii DIICOT.

Poliția Română a precizat că, pe parcursul anchetei, grupul infracțional organizat a fost sprijinit de o grefieră de la Tribunalul Hunedoara și de soțul acesteia, care au transmis unuia dintre medici că instanța a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice.

Totodată, în această cauză este cercetată și o altă persoană, pentru sprijinirea grupului infracțional, fiind suspectată că a primit 10.000 – 15.000 de euro de la un membru al grupării, asigurându-l că are influență la conducerea Gărzii Financiare și că poate influența rezultatul verificărilor, potrivit Poliției Române.

Prejudiciul creat de membrii grupării infracționale a fost estimat până în prezent la aproximativ trei milioane de lei, din care 1,3 milioane de lei reprezintă înșelăciunea la casa de asigurări de sănătate, 1,4 milioane de lei – delapidare și 140.000 de lei spălare de bani, au mai arătat polițiștii.

Cercetările vor fi extinse și cu privire la alte persoane și societăți comerciale implicate, existând indicii că prejudiciul total depășește 11 milioane de lei.

Gruparea a fost destructurată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată la nivel global
×