Prima pagină » Magazin » Wesley Snipes a fost eliberat din închisoare

Wesley Snipes a fost eliberat din închisoare

Wesley Snipes a fost eliberat din închisoare
Actorul Wesley Snipes a fost eliberat, marți, din închisoarea unde își ispășea pedeapsa pentru neachitarea impozitelor datorate fiscului american, dar va rămâne în arest la domiciliu până pe 19 iulie, a anunțat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, citat de Reuters.

Actorul Wesley Snipes a fost eliberat, marți, din închisoarea unde își ispășea pedeapsa pentru neachitarea impozitelor datorate fiscului american, dar va rămâne în arest la domiciliu până pe 19 iulie, a anunțat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, citat de Reuters.

Wesley Snipes trebuie să-și ispășească astfel pedeapsa de trei ani de închisoare la care a fost condamnat în 2008, a spus purtătorul de cuvânt de la U.S. Federal Bureau of Prisons, vineri.

Wesley Snipes a început, în decembrie 2010, să își ispășească pedeapsa de trei ani de închisoare, la McKean Federal Correction Institution din statul Pennsylvania, după ce a fost condamnat pentru neachitarea impozitelor datorate fiscului american. Procurorii au spus în timpul procesului că Snipes a câștigat peste 38 de milioane de dolari între anii 1999 și 2006, dar nu și-a plătit impozitele datorate pentru această perioadă.

Nu se știe deocamdată la ce domiciliu își va încheia de ispășit pedeapsa celebrul actor, însă pe perioada detenției acesta figura ca rezident al suburbiei Windermere din Orlando, Florida.

Snipes va trebui să obțină aprobarea autorităților, dacă vrea să părăsească domiciliul, a mai spus purtătorul de cuvânt al Administrației penitenciarelor din SUA.

Deși s-a făcut remarcat în special cu roluri în filme de acțiune, precum cele din trilogia „Blade”, Wesley Snipes a avut succes și comedii, precum „Albii nu pot sări/ White Men Can’t Jump” din 1992. Actorul american a interpretat rolul principal în drama „Febra iubirii/ Jungle Fever” regizată de Spike Lee, a jucat rolul unui saxofonist de jazz în lungmetrajul „Totul pentru Blues/ Mo’ Better Blues”, regizat de același Spike Lee în 1990, și s-a remarcat în „Demolatorul/ Demolition Man” (1993), în care a jucat alături de Sylvester Stallone și Sandra Bullock.

Autor