Prima pagină » Știri externe » Președintele egiptean Mohamed Morsi, suspectat de defăimarea serviciilor de informații

Președintele egiptean Mohamed Morsi, suspectat de defăimarea serviciilor de informații

Președintele egiptean Mohamed Morsi, suspectat de defăimarea serviciilor de informații
Procurorul general egiptean a ordonat sâmbătă deschiderea unei anchete pentru defăimare împotriva președintelui Mohamed Morsi, suspectat că a acuzat serviciile egiptene de informații de faptul că angajează mii de "huligani", a anunțat o sursă judiciară, relatează AFP.

Procurorul general egiptean a ordonat sâmbătă deschiderea unei anchete pentru defăimare împotriva președintelui Mohamed Morsi, suspectat că a acuzat serviciile egiptene de informații de faptul că angajează mii de „huligani”, a anunțat o sursă judiciară, relatează AFP.

Ancheta este lansată în baza unei plângeri depuse de către un avocat, Abdel Rahmas Al Luxuri, în urma unor declarații ale unui politician islamist, Abul Ela Madi, potrivit căruia șeful statului a declarat, într-o conversație, că serviciile de informații au angajat câteva mii de „huligani”.

Biroul președintelui a dezmințit aceste declarații.

„Procurorul a ordonat deschiderea unei anchete asupra acestei plângeri”, a anunțat o sursă judiciară.

Luxuri, care a mai depus plângeri, anterior, atât împotriva unor islamiști aflați la putere, cât și împotriva unor adversari ai acestora, i-a acuzat pe Morsi și Luxuri de „defăimarea reputației serviciilor de informații”, potrivit acestei surse judiciare.

Desemnat de către Morsi, procurorul general este sesizat prin plângeri de către particulari și poate decide să le respingă sau să le transmită serviciilor sale, cu scopul de a stabili dacă există elemente pentru un proces.

Procurorul general a ordonat deja o serie de anchete împotriva unor opozanți ai șefului statului, un fost lider al mișcării islamiste Frații Musulmani.

Citește și