Bilanțul inundațiilor. Peste 7.000 de hectare de terenuri agricole și 3.000 de hectare de pășun au fost afectate

Bilanțul inundațiilor. Peste 7.000 de hectare de terenuri agricole și 3.000 de hectare de pășun au fost afectate
Publicat: 07/04/2013, 13:53
Actualizat: 18/03/2019, 09:59

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), duminică nu au fost raportate localități izolate complet de ape, în care să nu se poată ajunge sau interveni, nu sunt persoane izolate sau evacuate și nu au fost înregistrate urgențe medicale sau alte situații deosebite.

În ultimele două zile au fost înregistrate o locuință distrusă și alte trei inundate, pompierii salvatori intervenind pentru scoaterea apei.

„În localitățile expuse fenomenelor hidrometeorologice efectele au constat îndeosebi în inundarea unor suprafețe de terenuri agricole, pășuni, păduri, afectarea unor poduri sau podețe, ori a unor segmente de drumuri comunale sau județene”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.

În localitățile afectate de ploi și inundații, intervențiile sunt coordonate de comitetele pentru situații de urgență.

În județul Buzău, drumul comunal 159 Lopătari-Ploștina a fost redat parțial circulației, iar prin ordin al prefectului a fost restricționată circulația pentru autovehicule de peste 3,5 tone.

În județul Dolj, în portul Bechet a fost realizat sâmbătă un dig din saci cu nisip pe o lungime de 50 de metri, în zona platformei de acces la ferry-boat.

În județul Călărași, prefectul a dispus interzicerea circulației pe trei poduri, două afectate de apele râului Argeș, în localitățile Mitreni și Radovanu, și un altul din localitatea Budești, în pericol de a fi inundat.

În județul Vrancea, spre localitatea Nereju, circulația se desfășoară în continuare pietonal sau pe drumuri forestiere ocolitoare. Pe drumul județean 205D Paltin-Nereju, prefectul a dispus restricționarea circulației pentru mașinile de peste 7,5 tone, a precizat MAI.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite