Coreea de Sud susține că are „semne” că regimul din Coreea de Nord pregătește testarea unei bombe nucleare

Coreea de Sud susține că are semne că regimul din Coreea de Nord pregătește testarea unei bombe nucleare
Publicat: 08/04/2013, 17:17
Actualizat: 03/07/2013, 16:54

Coreea de Nord pare să se pregătească să efectueze în următoarele zile un nou test de rachetă balistică și un al patrulea test nuclear, după două luni de la ultimul test nuclear, care i-a adus o nouă serie de sancțiuni internaționale, a anunțat Seulul luni, relatează AFP.

Ministrul sud-coreean pentru Reunificare Ryoo Kihl-jae a anunțat „semne” ale une activități neobișnuite în jurul principalei instalații nord-coreene pentru teste nucleare, refuzând să ofere alte informații.

Potrivit cotidianului JoongAng Ilbo, aceste mișcări observate la instalația Punggye-ri sunt de aceeași natură cu cele observate înaintea celui de al treilea test atomic, efectuat la 12 februarie, sancționat de către Consiliul de Securitate al ONU și reprezentând sursa tensiunilor în curs din Peninsula Coreea.

„Supraveghem de aproape situația, care seamănă enorm (de mult) cu ceea ce am văzut înaintea celui de al treilea test”, a declarat o sursă oficială, citată de ziar.

Coreea de Nord, care a instalat recent două rachete cu rază medie de acțiune pe coasta de est, ar putea efectua totodată testarea unei rachete, săptămâna aceasta, un gest menit să îi procure concesii din partea Washingtonului, de exemplu cu privire la o reluare fără condiții a negocierilor privind programul nuclear civil.

„Încercăm să stabilim dacă este vorba despre o pregătire reală în vederea efectuării unui test nuclear sau despre o stratagemă vizând accentuarea presiunii asupra noastră (Coreea de Sud) și a Statelor Unite”, a subliniat aceeași sursă.
Furioasă din cauza sancțiunilor adoptate de către ONU după al treilea test nuclear, efectuat la începutul lui ferbruarie, și din cauza unor manevre militare comune, în curs, între Statele Unite și Coreea de Sud, Coreea de Nord și-a multiplicat, în ultimele săptămâni, declarațiile belicoase.

Ca o măsură de calmare a situației și cu scopul de a-i lăsa doar Phenianului responsabilitatea escaladării, Washingtonul a anunțat sâmbătă amânarea unui test de rachetă de tip Minuteman 3, o rachetă intercontinentală cu ogivă nucleară, care urma să aibă loc săptămâna aceasta la baza aeriană Vandenberg, în California.

Beijingul, singurul aliat important al regimului nord-coreean, i-a adresat un avertisment dur vecinului său, a cărui economie vlăguită supraviețuiește cu ajutorul unor „perfuzii” chineze.

„Nimeni nu ar trebui să fie autorizat să arunce în haos o regiune și, cu atât mai puțin, întreaga lume, din egoism”, a declarat duminică președintele chinez Xi Jinping, fără să pronunțe nici numele Coreei de Nord și nici pe al Statelor Unite.

„Niciun semn de război la scară mare”

Phenianul a transportat cu trenul, la începutul săptămânii trecute, două rachete de tip Musudan, pe care le- instalat pe vehicule echipate cu un dispozitiv de lansare, potrivit Seulului.

Racheta de tip Musudan, dezvăluită public pentru prima dată la o defilare militară în octombrie 2010, ar avea o rază de acțiune teoretică de aproximativ 3.000 de kilometri, adică ar avea capacitatea de a atinge Coreea de Sud sau Japonia.
Racheta poate atinge ținte situate la o distanță de aproximativ 4.000 de kilometri, în cazul în care poartă o încărcătură mai ușoară. Astfel, în principiu, ea poate atinge Guam, o insulă în Pacific situată la aproximativ 3.380 de kilometri de Coreea de Nord, o insulă pe care sunt staționați aproximativ 6.000 de militari americani.

Potrivit lui Kim Jang-soo, un consilier pentru securitate națională al președintei Park Geun-hye, Phenianul ar putea să efectueze acest test către 10 aprilie, dată de la care regimul stalinist a anunțat că nu va mai putea să garanteze securitatea misiunilor diplomatice străine.

„Nu există niciun semn (de pregătire în vederea) unui război la scară mare, pentru moment, dar (Coreea de) Nord trebuie să se aștepte la represalii în caz de război localizat”, a avertizat Kim Jang-soo.

Cele două teste ar putea avea loc înainte de 15 aprilie, data aniversării nașterii fondatorului regimului stalinist, Kim Il-sung. Tot cu puțin înaintea acestei date, Coreea de Nord a efectuat o lansare – soldată cu un eșec – a unei rachete cu rază lungă de acțiune în 2012, considerată de Washington drept un tir de rachetă balistică.

Japonia a ordonat duminică forțelor sale să doboare orice rachetă nord-coreeană care i-ar viza teritoriul, a anunțat luni un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Ordinul se va traduce prin mobilizarea în Marea Japoniei a unor distrugătoare echipate cu sisteme de interceptare de tip AEGIS.

„Nu există o mare probabilitate ca această rachetă să vizeze Japonia, dar am hotărât să ne pregătim pentru orice eventualitate”, a declarat o sursă guvernamentală pentru agenția Kyodo.

LOTO – LOTO 6 DIN 49: Găsiți aici numerele extrase la LOTO duminică, 7 aprilie. Niciun jucător nu a ghicit numerele la Loto 6 din 49

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal