Prima pagină » Știri externe » Nu toată Marea Britanie e în doliu. Manifestații stradale și petreceri cu ocazia morții lui Margaret Thatcher

Nu toată Marea Britanie e în doliu. Manifestații stradale și petreceri cu ocazia morții lui Margaret Thatcher

Nu toată Marea Britanie e în doliu. Manifestații stradale și petreceri cu ocazia morții lui Margaret Thatcher
Anunțul morții fostului prim-ministru, Margaret Thatcher, a fost primit ca pe o veste bună, ce ar trebui sărbătorită, motiv pentru care numeroase „petreceri" și manifestații stradale au fost organizate în Marea Britanie

Anunțul morții fostului prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, a fost primit în unele cercuri drept o veste bună în rândul grupurilor sociale care au considerat-o, de când era la Downing Street și până acum, un dușman: sindicaliștii și studențimea. Așa se face că, în Marea Britanie, au ajuns să fie organizate numeroase „petreceri” și manifestații stradale de către ceea ce presa britanică numește generic „stânga”, arată Daily Mail.

Prima dintre manifestațiile organizate pe teritoriul Marii Britanii a început noaptea trecută în orașul Brixton, din sudul Londrei, unde peste 200 de persoane au dansat, au cântat și au băut șampanie.

Manifestanții au avut afișe și slogane precum „Bucurați-vă, Thatcher a murit!”, majoritatea dintre ei fiind prea tineri pentru a-și putea aminti cum a fost în perioada în care Margaret Thatcher a ocupat funcția de lider al guvernului britanic, notează sursa. Alte petreceri de acest fel s-au mai desfășurat și în Bristol, Liverpool, Newcastle și Manchester.

Chiar și în timpul unei conferințe a Uniunii Studențești, organizată în Sheffieled, o parte dintre delegați au aplaudat moartea fostului prim-ministru, iar Ken Livingstone, fostul primar al Londrei, a afirmat că „aproape tot ce este astăzi în neregulă cu Marea Britanie este din vina baronesei. Ea este responsabilă pentru criza imobiliară și pentru cea bancară”.

Mesaje anti-Margaret Thatcher au fost răspândite și pe internet, la doar câteva minute după anunțul morții sale, campania de pe Facebook fiind intitulată „Ding Dong! The Witch is dead”(Vrăjitoarea a murit), după titlul melodiei celebre din filmul „Vrăjitorul din Oz”. (Maria Neagu)