Un copil de 11 ani din localitatea hunedoreană Uricani a fost transportat, marți seară, cu un elicopter SMURD, la o clinică din Târgu Mureș, în stare critică, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ opt metri dintr-un imobil abandonat, din oraș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicilor de la Petroșani, un copil de 11 ani din Uricani a suferit, în urma unei căzături de la înălțime, mai multe fracturi și traumatisme.
„Starea copilului este critică și s-a decis transferul acestuia la spitalul din Târgu Mureș. Pacientul prezintă ruptură de ficat, fractură de femur drept cu deplasare, fractură olecran stâng, luxație radius stâng, traumatism toraco-abdominal prin cădere de la înălțime”, a declarat, marți seară, pentru MEDIAFAX, doctorul Liliana Dumitru de la Spitalul de Urgență Petroșani.
Polițiștii din Uricani spun că accidentul a avut loc marți seară, în timp ce minorul se juca împreună cu alți prieteni într-o clădire dezafectată din oraș.
„Din primele cercetări rezultă că minorul a căzut de pe un bloc dezafectat, de la nivelul etajului întâi, aproximativ șapte – opt metri înălțime. Din declarațiile martorilor, copilul nu a fost împins, acesta s-a dezechilibrat și a căzut”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX Mugurel Teodosiu, comandantul Poliției Uricani.
Potrivit sursei citate, clădirea aparține unei societăți comerciale din județul Cluj, iar proprietarul poate fi amendat pentru că nu a asigurat perimetrul pentru a împiedica accesul în clădire.