Cine i-a făcut rost de cazare într-un cămin de stat senatoarei greviste

Cine i-a făcut rost de cazare într-un cămin de stat senatoarei greviste
Publicat: 12/04/2013, 18:30
Actualizat: 24/10/2014, 13:55

Cel care a primit-o pe senatoarea grevistă într-un cămin de protocol al Ministerului Educației și al Academiei de Studii Economice din București, unde nu plătește chirie, a fost chiar rectorul ASE.

Pavel Năstase, rectorul ASE, a declarat pentru gândul că senatoarea Cristiana Anghel locuiește într-o cameră din Căminul pentru Oaspeți Bozieni.

„În acest bloc o parte din camere sunt ale Ministerului Educației, iar restul sunt ale ASE. Avem niște camere de protocol pentru angajatii ASE, dar atunci când sunt disponibile folosim aceste camere și pentru cazări temporare. Doamna senatoare a depus o cerere la noi, am analizat cererea. Pentru că dânsa este în comisia de învățământ din Senat, adică face parte din sistemul de învățământ, i-am aprobat cererea”, a spus Pavel Năstase.

Rectorul a precizat că senatoarea stă în cămin de la 1 martie, dar va trebui să părăsească blocul la 1 mai.

„Chiar acum am semnat adresa prin care, începând cu 1 mai, trebuie sa părăsească camera. I-am acordat găzduire o luna până acum, o mai ținem o lună, dar de la 1 mai trebuie să elibereze camera”, ne-a declarat rectorul.

Oficialul de la ASE a spus că senatoarea plătește numai întreținerea, dar până acum nu a plătit nimic pentru că nu au fost calculate cotele de la utilități.

„Noi n-am știut că fiica dânsei stă acolo, am aflat ulterior. Când a depus cererea, i-am oferit o camera la căminele de la Moxa, dar a spus că ea vrea acolo, nu mi-a spus de ce. Ar fi putut să stea și cu fiica dânsei, pentru că acolo pot sta și familii”, a mai spus Năstase.

Pe site-ul Senatului, la capitolul cheltuieli senatori, Cristiana Anghel figurează cu 3.146 lei pentru cazare în București. Biroul de presă al Senatului precizează că informațiile privind cheltuielile lunare ale senatoarei vor fi făcute publice după ce se vor face deconturile.

Cristiana Anghel nu a putut fi contactată până la publicarea acestui material.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Directorul general al Telegram, arestat în Franța