George W. Bush a fost operat la nivelul spatelui

George W. Bush a fost operat la nivelul spatelui
Publicat: 12/04/2013, 12:11
Actualizat: 29/07/2014, 20:08

George W. Bush a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul spatelui, din cauza unei probleme de disc, în urmă cu mai multe luni, au declarat două surse apropiate familiei fostului președinte american, relatează revista National Journal în pagina electronică.

Potrivit revistei, fostul președinte și soția sa, Laura, au petrecut întreaga lună ianuarie în Florida, pentru ca acesta să poată să se recupereze în urma intervenției chirurgicale.

Sursele citate afirmă că medicii lui Bush, în vârstă de 66 de ani, i-au cerut să renunțe să joace golf până când i se vindecă spatele, dar că acesta a fost văzut „furișându-se” recent într-un club de golf din Dallas. „Are tendința să exagereze, dar chiar îi place golful”, a declarat un prieten, citat de revistă.

Potrivit revistei, problema de la nivelul zonei lombare a lui George W. Bush nu a fost, totuși, atât de gravă, în comparație cu pneumonia gravă a tatălui său, în perioada Crăciunului. Fostul președinte George H. W. Bush, în vârstă de 88 de ani, a petrecut mai multe săptămâni într-un spital, în Houston, luptând împotriva unei pneumonii și unei infecții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine”
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Vremea 30 iulie - 26 august 2024. ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună a verii
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30...
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Livia Eftimie, adevăratele motive ale despărțirii de Cătălin Bordea: ”M-am simțit abandonată și neglijată în...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă cu rechinii dacă se opresc din înotat?