Prima pagină » Magazin » Bărbatul ideal pentru femeile din România

Bărbatul ideal pentru femeile din România

Bărbatul ideal pentru femeile din România
Româncele tinere preferă bărbații siguri pe sine, inteligenți și hotărâți, acesta fiind rezultatul unui studiu recent, realizat de compania Cult Market Research.

Româncele tinere preferă bărbații siguri pe sine, inteligenți și hotărâți, acesta fiind rezultatul unui studiu recent, realizat de compania Cult Market Research. Peste jumătate dintre respondenți au spus că siguranța în sine este cea mai importantă caracteristică a „bărbatului ideal”, pentru femei contând mai puțin resursele financiare sau gusturile bărbatului respectiv.

Sondajul a constat în aplicarea unor chestionare, pe un eșantion de 485 de femei, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, în perioada 3-9 aprilie. Astfel, 60% dintre respondente preferă masculii siguri pe ei, 57% pe cei inteligenți, 54% au spus că preferă bărbații hotărâți, iar pentru caracterul puternic au optat 49% dintre femeile chestionate.

Mai mult, a fost folosită și tehnica „eye tracker”, care a studiat privirile a 13 femei sub 30 de ani, atunci când s-au uitat la imagini cu 22 de tipologii de bărbați. Astfel, rezultatele cercetării arată că cele mai multe dintre participante au fost atrase de bărbații îndrăzneți, protectori și independenți.