Reghecampf, atac dur la Pițurcă: Jucătorii Stelei vin de la națională cu un moral scăzut, nepregătiți și grași

Reghecampf, atac dur la Pițurcă: Jucătorii Stelei vin de la națională cu un moral scăzut, nepregătiți și grași
Publicat: 12/04/2013, 23:46
Actualizat: 26/06/2013, 00:32

Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat că jucătorii săi revin de la prima reprezentativă cu un moral scăzut, nepregătiți și grași, menționând că Victor Pițurcă și-a depășit limitele după ce a spus despre Iasmin Latovlevici că s-a bucurat ca un clovn în urma golului cu Ajax.

„A fost o declarație a antrenorului echipei naționale referitoare la Latovlevici. Încerc să-mi găsesc cuvintele, să nu fiu agresiv, dar mi se pare că antrenorul echipei naționale își depășește limitele. Cred că cel mai frumos ar fi fost să-și facă o analiză a ceea ce s-a întâmplat în Ungaria și Olanda, să se gândească mai bine în momentul în care cheamă anumiți jucători la echipa națională și faptul că Latovlevici s-a bucurat într-un fel sau altul la anumite meciuri, nu cred că este un motiv să nu-l chemi la echipa națională. Vreau să-l asigur pe antrenorul echipei naționale că la Steaua există foarte multă seriozitate. Vă spun niște lucruri adevărate, jucătorii noștri când vin de la echipa națională vin cu un moral scăzut, vin nepregătiți și vin grași. Asta este diferența, în momentul de față, între echipa națională și Steaua. Dacă domnul Pițurcă își dorește să aibă un dialog cu mine, și aici vorbim de analize concrete, de cifre, o putem face tot timpul”, a spus, vineri, într-o conferință de presă, Laurențiu Reghecampf.

El a menționat că după fiecare convocare la echipa națională trebuie să lucreze suplimentar cu jucătorii convocați. „Dacă noi, după fiecare meci al echipei naționale trebuie să muncim cu acești jucători ca să-și revină din punct de vedere moral, fizic, atunci este o problemă când ei merg la echipa națională. Cred că nu există un climat, în momentul de față, la echipa națională unde jucătorii să câștige din punct de vedere moral. Înainte jucătorii veneau cu mare plăcere la echipa națională, iar din punct de vedere al psihicului câștigau foarte mult. În momentul de față acest lucru nu se vede, iar noi avem de suferit după ce ne vin jucătorii de la echipa națională”, a completat Reghecampf.

Tehnicianul stelist consideră că jucătorii săi pierd din valoare după meciurile primei reprezentative. „Latovlevici, în momentul de față, este jucătorul care a marcat patru goluri, are foarte multe pase decisive și este un jucător foarte important. Pe mine nu mă interesează pe cine selecționează dânsul, eu numai îmi fac meseria, dar nu cred că este corect ceea ce face dânsul. În primul rând, acești jucători au o anumită valoare și noi ne dorim ca acești jucători să crească de la meci la meci. Nu ne dorim ca acești jucători să meargă la echipa națională și să piardă din valoarea pe care o au”, a explicat Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf a menționat că nu are ce discuta cu Victor Pițurcă, deoarece selecționerul nu este deschis unui astfel de dialog. „Eu nu pot avea o discuție cu cineva care nu dorește să vorbească cu mine. Dacă dânsul are o problemă, eu sunt zilnic la Stadionul Ghencea. Știe numărul meu de telefon. Nu cred că avem foarte multe lucruri de discutat, eu îmi fac datoria așa cum trebuie, dânsul să și-o facă la echipa națională, dar cred că nu ar trebui să mai jignească jucătorii Stelei. Nu ăsta era un motiv să nu fie convocat pentru cum s-a comportat după golul cu Ajax”, a subliniat Reghecampf.

El a explicat că nu este normal să nu convoci un jucător la prima reprezentativă doar pentru modul în care se bucură după marcarea unui gol. „Dacă ar fi fost corect antrenorul echipei naționale, ar fi făcut o analiză după meciul cu Ajax și nu după meciul de la Piatra Neamț, iar dacă nu îi plac anumite lucruri, trebuia să nu cheme la echipa națională nouă jucători de la Steaua care s-au bucurat la fel la Piatra Neamț. Nu cred că este important pentru cineva sau pentru antrenorul echipei naționale cum se manifestă jucătorii la Steaua. Noi considerăm că acești jucători sunt profesioniști, lucrează foarte bine, își fac meseria așa cum trebuie, iar dacă sunt chemați la echipa națională sunt chemați datorită faptului că au un randament foarte bun la clubul Steaua”, a adăugat Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf i-a cerut lui Victor Pițurcă să nu mai discute despre jucătorii Stelei, atunci când aceștia nu se află la echipa națională. „Aș vrea să-l rog frumos să nu mai discute despre jucătorii Stelei. Să discute despre jucătorii Stelei când vin la echipa națională și să facă o analiză concretă a ceea ce fac jucătorii la echipa națională și nu la echipa de club. Dacă nu îi place un jucător, să nu îl cheme, dar asta nu înseamnă că trebuie să jignească un jucător și să spună că este un clovn. Latovlevici este unul dintre jucătorii noștri cei mai importanți, este un băiat cu un caracter incredibil și în același timp un om sensibil. Latovlevici este ok, noi nu suntem în regulă în momentul în care apar astfel de lucruri, pentru că la Steaua există seriozitate maximă. Nu cred că ajută pe nimeni astfel de declarații. Nu cred că este moral față de jucătorii Stelei ca antrenorul echipei naționale să facă astfel de declarații. Eu l-am susținut pe antrenorul echipei naționale. Eu mă bazez pe alte principii. În primul rând nu îmi pot jigni jucătorii și nici alți jucători”, a menționat Reghecampf.

Lui Reghecampf nu i se pare normal faptul că nici Pițurcă, nici colaboratorii săi de la echipa națională nu vin să urmărească de pe stadioane meciurile Stelei: „Eu consider că cei de la echipa națională ar trebui să vină mai mult la meciurile unde anumiți jucători sunt în vederile lor. Eu nu am văzut până acum un antrenor al echipei naționale care să vină la meciurile Stelei din deplasare. Cu atât mai mult nu l-am văzut pe antrenorul Victor Pițurcă. Nu este problema mea, nu pot să îl trag la răspundere pe Victor Pițurcă, dar nu mi se pare normal”.

Întrebat dacă ar fi dispus să îl lase pe preparatorul fizic al Stelei, Thomas Neubert, să îi pregătească din punct de vedere fizic și jucătorii echipei naționale, Reghecampf a răspuns: „Preparatorul pe care îl avem noi, lucrează doar cu mine și nu cred că se pune problema. Echipa națională are un preparator fizic și trebuie să lucreze cu el. Antrenamentele noastre sunt deschise.”

Reghecampf a răspuns astfel criticilor fomulate de Pițurcă la adresa lui Iasmin Latovlevici, în cadrul unei emisiuni televizate. Întrebat la Dolce Sport de ce nu l-a convocat pe Latovlevici pentru meciurile cu Ungaria și Olanda din preliminariile CM, selecționerul a răspuns: „Eu am mizat pe experiență. Dacă Latovlevici era la fel de serios în toate meciurile, putea fi el în lot. Au contat foarte mult și anumite gesturi pe care le-a făcut, modul cum s-a bucurat când a dat gol… Nu-mi plac lucrurile astea. Steaua e un club serios, are rezultate foarte bune, trebuie seriozitate în tot ceea ce faci pe teren. Asta a contat foarte mult, dar în primul rând a fost jocul”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal