Vicepreședintele PDL Raluca Turcan afirmă că „Victor Ponta are veleități de președinte de țară” și consideră că acesta „va fi candidat din partea PSD” la alegerile prezidențiale, iar Crin Antonescu, chiar dacă va candida, va intra în cursă ” deja uzat”, transmite corespondentul Mediafax.
Vicepreședintele PDL Raluca Turcan a fost întrebată, vineri, într-o conferință de presă, la Sibiu, ce atitudine ar trebui să aibă sibienii față de premierul Victor Ponta care a promis, în campania electorală, la Mediaș, că sediile Transgaz și Romgaz nu se vor muta.
„Cred că pentru Victor Ponta cea mai usturătoare pedeapsă a sibienilor va fi la vot. Pentru că Victor Ponta are veleități de președinte de țară. Victor Ponta se visează candidat la Președinție din partea USL și atunci sibienii vor avea un ac pentru cojocul domnului Ponta și anume să-l atingă la vot atunci când va veni să le ceară votul ca și candidat la Președinție”, a spus Turcan.
Întrebată dacă este de părere că Victor Ponta va fi candidatul PSD sau al USL la Președinție, Turcan a răspuns că Ponta va candida din partea PSD.
„Eu cred că va fi candidat din partea PSD. Și cred că în momentul de față Crin Antonescu este total dependent de Victor Ponta și de USL și aș spune că se comportă ca și o mașină dependentă de benzina oferită de USL. Eu cred că benzina oferită de USL se va termina pentru Crin Antonescu și va ajunge în parcarea de mașini folosite, uzate a USL, așa cum mai există și alte persoanje politice care au fost folosite și aruncate de către PSD”, a afirmat ea.
Când a fost întrebată dacă, în aceste condiții, Crin Antonescu va mai candida sau nu la Președinție, Turcan a afirmat că „este posibil să candideze”, adăugând însă că acesta este „deja uzat”.
„Este posibil să candideze, dar să candideze singur, într-o cursă în care intră deja uzat, pentru că, perindându-te atât ca și candidat la Președinție din partea USL, ajungi să fii uzat, el nu pare a fi un competitor de cursă lungă, așadar cred că i se va termina benzina”, a conchis Raluca Turcan.