Arcul de Triumf restaurat, Calea Victoriei cu trotuare mai largi, circulația în sens unic – schimbată și 10.000 de kilometri de piste pentru biciclete sunt câteva dintre ambițiile primarului Sorin Oprescu pentru bucureșteni. Lor li se aduagă, promite edilul, fluidizarea traficului în zona de Est a Bucureștiului, construirea unui pasaj subteran în zona Delfinului, a unor pasaje supraterane în zona Colentina-Doamna Ghica și Mihai Bravu- splaiul Unirii. Și pe toate vrea să le finalizeze până în 2015 – 2016.Primarul Sorin Oprescu a declarat la „Starea Bucureștiului”, raportul său anual de actvitate, că proiritatea lui o reprezintă „toate proiectele prin care în București se va circula mai bine”. E conștient că ambițiile sale nu „sună” tocmai bine, ba chiar are și o exprimare plastică: „sună ca dracu”. dar promite că le va duce la îndeplinire. Cu ce preț, o spune chiar el. „Eu știu că sună ca dracu”. Dar să știți că ne apucăm să le facem. Nu știu cum! Mergem la Înalta Poartă, ne facem preș și facem rost de bani. Zic unii că să luăm bani de la buget. Dar de unde să mai iei bani, ce bani să mai iei? Resursele sunt limitate. Proiectele se bazează pe fonduri europene și suntem hotărâți să mergem să obținem aceste fonduri”, a declarat vineri, 12 aprilie, Sorin Oprescu.
În total, pentru proiectele care privesc Capitala și regiunea dimprejur primarul are nevoie de 13 miliarde de euro. Asta în condițiile în care bugetul instituției pe care o conduce este 3,75 miliarde de lei, după cum a scris Gândul.În fața consilierilor locali și a edililor de sector de la 1 și de la 6, Sorin Oprescu a vorbit despre insistențele sale pentru adoptarea unui nou Plan Urbanistic General , care va aduce schimbări majore în arhitectura orașului. „Dezvoltarea urbanistică a orașului s-a făcut în mod haotic, inestetic, necontrolat, discordant cu cerințele de dezvoltare normale și moderne ale unui oraș”, și-a justificat Sorin Oprescu alegerea.