Funeraliile lui Margaret Thatcher proiectează o Mare Britanie divizată înapoi, în anii ’80

Margaret Thatcher a dezlănțuit timp de zece zile – de la moartea sa, la vârsta de 87 de ani, și până la funeraliile solemne la Catedrala St. Paul, miercuri – un val de pasiuni, aruncând Marea Britanie înapoi, în anii ’80, cea mai intensă perioadă a revoluției Doamnei de Fier, relatează AFP.

Biograful său John Campbell a descris-o pe Thatcher, premier în perioada 1979-1990, drept „persoana publică din a doua jumătate a secolului al XX-lea cea mai admirată și cea mai urâtă, cea mai idolatrizată și cea mai desconsiderată”. Amploarea reacțiilor față de decesul său, la 8 aprilie, nu a surprins mai puțin, după 23 de ani de la plecarea ei de la Downing Street, numărul 10.

Actualul șef al Guvernului, conservatorul David Cameron, a salutat în Parlament memoria unei „femei extraordinare”, o fiică de băcan devenită baroană de Kesteven, care a „salvat țara” de la declin. Executivul a alimentat controversa, oferindu-i „funeralii ceremoniale”, demne de prințesa Diana sau regina mamă.

Inclusiv The Times (proguvernamental) a relevat nemulțumiri față de „funeralii naționale conservatoare”. De asemenea, potrivit unui sondaj ComRes, 60% duintre britanici dezaprobă cheltuieli evaluate la aproximativ zece milioane de lire sterline alocate unei inamice declarate a statului providență.

Aproximtiv 700 de militari, din cadrul a trei arme ale forțelor armate, vor fi mobilizați pe traseul pe care va fi purtat sicriul, înfășurat într-un Union Jack și așezat pe un afet de tun tras de un atelaj de șase cai. Între ei figurează militari nepalezi gurkha și parașutiști ale căror regimente s-au remarcat prin fapte de arme în mandatul lui Thatcher, și anume reluarea controlului asupra arhipelagului Falkland de la argentinieni, în 1982.

Scotland Yard a mobilizat, la rândul său, de frica unor manifestații ostile față de funeralii, prezentate oficial sub numele „True Blue” – o referire la culoarea conservatorismului dur pe care îl încarna. Pe rețele de socializare, opozanții cei mai puțin virulenți îndemnau la întoarcerea spatelui procesiunii.

– Cu o treaptă mai jos decât Churchill

Aproximativ 2.000 de britanici și străini sunt invitați la slujba din impozanta Catedrală St. Paul, în care s-au desfășurat cele mai importante ceremonii din țară, festive ori tragice.

Cu titlu excepțional, regina Elizabeth a II-a a optat să asiste la ceremonie. Singurul precedent implicând un fost șef de Guvern a avut loc în 1965. Diferența este că atunci întreaga țară îl plângea pe Winston Churchill, aureolat de victoria asupra nazismului, și i-a acordat onoarea unor funeralii naționale.

Membrii întregului Guvern britanic și toți foștii premieri au acceptat invitația la ceremonie, inclusiv laburistul Tony Blair, perceput drept unul dintre moștenitorii politici ai defunctei.

Printre baronii conservatori așteptați se află Lord Heseltine și Lord Howe, doi dintre instigatorii „revoluției de palat” de la originea îndepărtării lui Maggie, în 1990.

Țările unei Uniuni Europene (UE) pe care „Mrs T” ar fi vrut să o reducă la o piață comună nu au anunțat imediat pe cine vor trimite. Doi dintre co-actorii importanți ai lui Margaret Thatcher la sfârșitul Războiului Rece – ultimul președinte al fostei Uniuni Sovietice Mihail Gorbaciov, în vârstă de 82 de ani, și fostul cancelar german Helmut Kohl, în vârstă de 87 de ani – au refuzat invitația, din motive de sănătate. La fel a procedat și fosta Primă Doamnă a Statelor Unite Nancy, în vârstă de 91 de ani, văduva lui Ronald Reagan.

– „călătorie sprâncenată, Maggie”

Foști cântăreți și glorii ale ecranului vor spori un sentiment de „flash-back” la ceremonie, ca actrița Joan Collins, o atlantistă în felul ei, în foiletonul Dynasty; galeza Shirley Bassey, interpretă a temei muzicale a mai multor filme James Bond; Lord Lloyd Webber, autorul unei serii de comedii muzicale ca „Evita”, pe a cărei coroană sonoră se află și cântecul „Don’t cry for me, Argentina”. La eveniment va participa și designerul genților din „panoplia thatcheristă” Anya Hindmarch, creatoarea genților emblematice, uneori considerate amenințătoare, ale Doamnei de Fier.

Imnuri metodiste și melodii ale unor compozitori britanici vor răsuna ca un ecou al furiei intacte a celor care se prezintă drept victime ale acestei „Passionaria of Privilege”, cum o numeau lideri din cadrul „Old Labour” ca Denis Healey.

Unii politologi nu au pierdut ocazia să noteze o raliere la mișcarea de contestare a mii de tineri, născuți în perioada post-Thatcher, dar care resping modelul acesteia de societate. Ei au plebiscitat melodia „Ding Dong, vrăjitoarea a murit” drept una dintre cele mai bune vânzări, săptămâna trecută, și au convocat pe Facebook, pentru miercuri, o petrecere intitulată „călătorie sprâncenată, Maggie”.