Invazie de „melci gigant” în SUA. Ce dimensiuni au gasteropodele

Invazie de melci gigant în SUA. Ce dimensiuni au gasteropodele
Publicat: 16/04/2013, 11:38
Actualizat: 07/08/2015, 23:57

Locuitorii din sudul Floridei, SUA, se confruntă de mai multe săptămâni cu o invazie de „melci gigant”, ce pot atinge chiar dimensiunile unui șobolan, relatează CNN.

Specia originară din Africa produce pagube importante în agricultură și, în plus, este purtătoare a unor paraziți ce provoacă apariția unei forme de meningită la om.

Apariția lor a fost semnalată pentru prima dată în anul 2011, când 117.000 „melci gigant” au fost adunați din zona Miami. Problema a revenit însă, deși autoritățile nu au putut stabili deocamdată cum au ajuns aceștia în peninsulă.

Denise Feiber, purtătorul de cuvânt al Ministerului Agriculturii, a precizat că specialiștii lucrează la elaborarea unui plan și stabilirea mijloacelor necesare eradicării acestui dăunător, mai ales că specia se înmulțește destul de rapid.

„Melcii gigant” pot depune aproximativ 1.200 de ouă anual și trăiesc în medie 9 ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×