Ancheta FBI privind atentatul din Boston nu a făcut progrese

Ancheta FBI privind atentatul din Boston nu a făcut progrese
Publicat: 17/04/2013, 14:04
Actualizat: 17/04/2013, 14:04

FBI nu avea, marți seara, nicio revendicare și nici vreun motiv sau vreun suspect după dublul atentat care a îndoliat luni maratonul din Boston și Statele Unite în ansamblul lor, un act terorist calificat drept „odios și laș” de președintele Barack Obama, relatează AFP.

Într-o țară traumatizată, unde televiziunile au difuzat întreaga zi imagini cu victimele însângerate, Barack Obama a anunțat că va merge, joi, în capitala statului Massachusetts (nord-est) pentru a asista la o ceremonie religioasă organizată în memoria victimelor.

„În acest stadiu nu există nicio revendicare”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă în cursul după-amiezii un oficial din cadrul FBI, Rick DesLauriers. „Evantaiul de suspecți și posibilele motivații rămân larg deschise”, a adăugat el.

La locul faptelor, anchetatorii au găsit „bucăți de nailon negru care ar putea proveni dintr-un rucsac și fragmente de plumb și cuie, aflate probabil într-o oală sub presiune”, a precizat el.

Orașul Boston, traumatizat dar scena unor multiple gesturi de întrajutorare, a adus marți seara un omagiu victimelor atentatului.

Una dintre reuniuni a fost consacrată celei mai tinere dintre victime, un băiețel în vârstă de opt ani, Martin Richard, ucis la scurt timp după ce și-a îmbrățișat tatăl la linia de sosire. Sora sa mai mică, în vârstă de șase ani, și-a pierdut un picior iar cel de-al doilea ar putea să îi fie amputat, potrivit presei americane.

„Le mulțumim celor care ne cunosc și celor pe care nu i-am întâlnit niciodată, pentru gândurile și rugăciunile lor”, a declarat tatăl micuțului, Bill Richard, într-un comunicat, cerând respect față de intimitatea familiei sale.

Peste 1.000 de persoane s-au recules la lumina lumânărilor într-un parc din apropierea casei băiețelului. În oraș, aproximativ 700 de persoane au mers la biserica de pe Arlington Street, în apropiere de locul unde s-a produs atentatul.

În afară de Martin Richard, administratora unui restaurant, Krystle Campbell, în vârstă de 29 de ani, și un student al Universității din Boston, al cărui sex nu a fost precizat, fac parte dintre victime. Potrivit agenției oficiale chineze Xinhua, acesta din urmă este de naționalitate chineză.

Cel puțin 176 de persoane au fost rănite, unele foarte grav, de explozia, la interval de 12 secunde, a două bombe, în apropierea liniei de sosire a acestei celebre curse, la care au participat 23.000 de persoane.

Exploziile au provocat panică și haos în centrul orașului, unde s-au reunit sute de mii de persoane pentru această mare cursă anuală.

Medicii au afirmat că persoanele spitalizate în urma atentatului au răni profunde, provocate de cuie și alte obiecte adăugate bombelor pentru a le spori impactul. Aproximativ zece răniți au necesitate amputări.

Atentatele din Boston sunt cele mai grave comise în Statele Unite după cele din 11 septembrie 2001. Exprimându-se de la Casa Albă, pentru a doua oară în mai puțin de 24 de ore, președintele Barack Obama a denunțat un „act terorist (…) odios și laș”.

„Nu știm încă (…) cine a comis acest atentat sau de ce, dacă a fost planificat și executat de o organizație teroristă, străină sau americană, sau dacă a fost actul unui individ”, a declarat el.

Atentele au fost comise de militanți ostili administrației federale pentru care aprilie este luna unor mari simboluri sau de islamiști susținători ai jihadului?

„Trebuie, evident, să avem în vedere jihadul islamist”, a comentat Peter King, congresmen de New York și specialist în securitate internă. „Dar poate fi în egală măsură și supremația albă. Pot fi persoane care se opun administrației” federale.

Luni era ziua „patrioților”, care marchează prima bătălie din războiul de independență, zi liberă în Massachusetts.

La 15 aprilie este data limită pentru declararea impozitelor, o obligație urâtă de cei care detestă administrația federală.

Data de 19 aprilie marchează sfârșitul asediului unei secte în Waco (Texas, când au murit 76 de persoane în 1993), după intervenția forțelor de ordine. Tot la 19 aprilie a avut loc atentatul din Oklahoma City (168 de morți) în 1995, comis de Timothy McVeigh, un simpatizant al extremei drepte executat ulterior. Acesta era ostil administrației federale și actul său a fost o răzbunare pentru Waco.

Munca ce îi așteaptă pe anchetatori este colosală.

Ei au început să analizeze conținutul tuturor camerelor de supraveghere și toate fragmentele lăsate de bombe. Ei le-au cerut locuitorilor din Boston să le transmită „orice fotografie sau înregistrare video” care ar putea ajuta ancheta ce mobilizează în prezent, potrivit FBI, peste 1.000 de persoane.

„Va fi o anchetă mondială. Vom merge până la capătul lumii pentru a identifica autorii acestei crime josnice”, a declarat DesLauriers.

Organizatorii maratonului au anunțat marți că ediția din 2014 a cursei va avea loc. „Suntem hotărâți să continuăm tradiția”, a declarat Thomas Grilk, directorul sportiv al Boston Athletic Association. „Maratonul din Boston (…) face parte integrantă din istoria comunității noastre”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Iată domeniile în care sunt estimate creșteri de prețuri!