Prima pagină » Știri » Elevii ar putea învăța la școală ceea ce află de la televizor, de pe Internet sau de la prieteni. 18 deputați vor să introducă O NOUĂ MATERIE OBLIGATORIE

Elevii ar putea învăța la școală ceea ce află de la televizor, de pe Internet sau de la prieteni. 18 deputați vor să introducă O NOUĂ MATERIE OBLIGATORIE

Elevii ar putea învăța la școală ceea ce află de la televizor, de pe Internet sau de la prieteni. 18 deputați vor să introducă O NOUĂ MATERIE OBLIGATORIE

Elevii români ar putea studia obligatoriu „Educația pentru sănătate”, o materie care ar cuprinde și educația sexuală, dacă un proiect de lege postat pe site-ul Camerei Deputaților va fi votat de Legislativ.

„Educația pentru sănătate” nu este o materie străină elevilor. Aceasta se predă în școli încă din anul 2001, sub forma unei discipline de studiu opționale sau ca ore integrate în alte materii, dar susținătorii noului proiect sunt de părere că programul educațional nu și-a atins obiectivul.

Inițiatorul, Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD, este de părere că „dacă educație nu e, sănătate nu e”. „Potrivit statisticilor, cumpărăm două săpunuri pe an și schimbăm periuța de dinți la trei ani. Din cauza acestor realități, consider că este nevoie să introducem în curriculă această materie obligatoriu. Simplul gest de a ne spăla pe mâini este extrem de important pentru sănătatea noastră”, a justificat pentru gândul Tudor Ciuhodaru importanța și necesitatea proiectului de lege postat pe site-ul Camerei Deputaților.

Introducerea în școli a acestei materii ca și obligativitate se adresează în special copiilor care provin din medii defovorizate, a mai explicat deputatul. „Este mult mai ușor să previi decât să tratezi. Consider că odată cu introducerea edicației pentru sănătate ca disciplină obligatorie de studiu în școli ar scădea rata îmbolnăvirilor, la fel ca și numărul mamelor minore”, a subliniat Ciuhodaru.

Întrebat ce anume l-a determinat să realizeze un astfel de proiect de lege, deputatul a precizat că „părinții mi-au sugerat în repetate rânduri importanța și necesitatea unei astfel de materii. Mai mult, edicația pentru sănătate se predă în foarte multe țări din Uniunea Europenă ca disciplină obligatorie, începând din clasa I până în a 12-a”.

România, pe primul loc la mortalitatea cauzată de întreruperile de sarcină

Propunerea legislativă este susținută de 18 deputați. Liliana Mincă, deputat PP-DD, una dintre susținătoare, spune că România are nevoie de introducerea unei materii care să cuprindă și educație sexuală, „mai ales că părinții se feresc să discute cu cei mici despre această temă”. „Nu trebuie să ne ascunde după deget. Statisticile o arată destul de clar. Incidența fetelor care au copii de la 12-13 ani este tot mai mare. Educația sexuală este extrem de importantă în școli”, a declarat pentru gândul deputatul Mincă. 

Deputații au justificat necesitatea unei astfel de materii în școli menționând zece statistici, care clasează românii pe prima poziție la nivel european în ceea ce privește mortalitatea cauzată de întreruperile de sarcină, abandonul de copii în maternitate, rata de mortalitate infantilă, avorturi primitive, la bolnavi de hepatită B și C, la bolnavii de tuberculoză, la cancer de col uterin și la incidența de boli cardio-vasculare și pe ultimul loc la donatorii de organe și la prevenția gripei.

Cine va preda „Educația pentru sănătate”

Potrivit lui Tudor Ciuhodaru, materia „Educația pentru sănătate” ar trebui să îi învețe pe elevi cât de importante sunt măsurile de igienă, despre educația sexuală, dar și despre măsurile de prim-ajutor.

Proiectul de lege prevede că această materie ar trebui predată elevilor de „persoane care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege: profesori, psihologi, medici, ingineri, preoți care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesonale și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției”.

Inițiativa este susținută și de deputații de la Comisia de Sănătate și Familie. Contactată de gândul, Rodica Nassar (PSD), președinta acestei comisii, a precizat că salută această inițiativă. „În prezent aceste probleme despre sănătate le sunt predate copiilor de cele mai multe ori la orele de dirigenție. Cred că este prea mult spun o materie de studiu, dar ar trebui alocată o oră pe săptămână pentru a le explica copiilor aceste teme”, a spus Nassar.

12% dintre elevi urmează opțional cursuri de „Educația pentru sănătate”

Elevii nu sunt  însă străini de „Educația pentru sănătate”. Aceasta disciplină se predă în școli încă din anul 2001 ca opțional, dar susținătorii proiectului mai sus menționat sunt de părere că programul educațional nu și-a atins obiectivul.

Ministerul Educației arată că aproximativ 12% din elevii din România urmează opționalul de „Educație pentru sănătate”. În anul școlar 2011-2012, această disciplină  s-a ținut în 1.141 de școli din mediul urban și în 1.276 de școli din mediul rural. Ceea ce înseamnă că aproximativ 170.000 de elevi au aflat anul trecut despre sex în timpul unor ore de curs dedicate special acestui subiect. Oficialii de la minister spun că, pe lângă aceștia, alți 220.000 au mai desfășurat activități extracurriculare și extrașcolare legate de educația pentru sănătate.

În total, 390.000 de elevi au participat într-un fel sau altul la cursuri în care aflau și informații despre viața sexuală. Cifra este mică dacă ținem cont că în învățământul preuniversitar sunt 3 milioane de elevi.

Ecaterina Andronescu: Educația pentru sănătate nu trebuie făcută prin lege

Ecaterina Andronescu, președintele comisiei de învățământ din Senat, nu este de acord cu propunerea parlamentarului Tudor Ciuhodaru. Fostul ministru al Educației susține că obligativitatea disciplinei „Educație pentru sănătate” nu ar face decât să încarce orarul elevilor.

„Eu cred că lucrul ăsta nu trebuie făcut prin lege. Așa am putea pune toate materiile opționale obligatoriu. Există disciplina „Educație pentru sănătate” din 2001, iar dacă foarte mulți elevi vor să o urmeze, atunci sigur se poate face la școală”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Nici Raluca Turcan, secretar al comisiei de educație din Camera Deputaților, nu este de acord cu obligativitatea disciplinei. „Proiectul sună bine, dar în momentul în care vii cu o astfel de propunere, trebuie să renunți la o alta. Cred că e important ca această disciplină să se facă ca opțional”, a spus Raluca Turcan.

Deputata crede că e mai important ca elevii să facă în mod obligatoriu educație pentru comunicare. „Dacă ar fi să aleg între educația pentru sănătate și  educația pentru comunicare, aș alege cu siguranță comunicarea. Știm care sunt rezultatele elevilor români la testele PISA”, a spus Turcan.

În schimb, inspectorii școlari spun că educația pentru sănătate poate fi făcută obligatoriu. „Este o disciplină de interes și foarte necesară. S-ar putea face fără probleme după părerea mea”, a declarat Marian Banu, inspector la București.

De la ce vârstă sunt pregătiți copiii pentru educația sexuală

Sexologii spun de părere că introducerea unei materii care ar cuprinde și teme despre educația sexuală ar ajuta la diminuarea cazurilor de abuzuri sexuale.

„Inițiativa este una foarte bună, ținând cont de faptul că mulți părinți consideră educația sexuală un subiect tabu. Suntem o națiune conservatoare, dar faptul că nu discutăm despre un subiect nu înseamnă că nu se întâmplă. Dovadă stau statisticile care arată că numărul minorelor care au copii este în continuă creștere. De cele mai multe ori, copiii care devin victime ale abuzurilor sexuale nu raportează ceea ce li se întâmplă pentru că nu știu să verbalizeze. Dacă cineva discută cu cel mic despre sex, atunci copilul ar putea semnala că i se întâmplă ceva, încă de la primele semne și nu ar mai ajunge victimă a unui abuz sexual”, a declarat pentru gândul sexologul Jeni Chiriac.

Expertul este de părere că introducerea capitolelor despre educația sexuală să se facă după ce copiii au trecut de vârsta de 12 ani. „Până atunci, educația sexuală ar trebui să se facă individuală, deoarece fiecare copil se dezvoltă în felul lui. De exemplu, există cazuri de copii care, până la vârsta de 10 ani, încă mai cred în Moș Crăciun sau trăiesc într-o lume a basmului, în timp ce alții sunt mult mai dezvoltați”, a mai spus sexologul. 

Jeni Chiriac este de părere că specialiștii care vor preda educația sexuală nu ar trebui să abordeze acest subiec ca pe un lucru negativ. „Unui copil nu trebuie să îi spui că dacă faci sex este păcat sau că nu este bine, deoarece există riscul ca tentația să fie mai mare. Copiii au nevoie de cineva care să le explice de ce corpul lor trece prin diferite transformări după o anumită vârstă, pentru că de cele mai multe ori copiii sunt derutați de aceste transformări care sunt normale”, a mai punctat experta în sexologie.

Ce învață în prezent elevii la Educație pentru Sănătate

Programa școlară este împărțită pe anii de studii, iar la fiecare ciclu de învățământ elevii învață despre diverse boli și despre tratamentul lor. Manualele cuprind și elemente de educație sexuală. La clasele V – VI, se predă despre sentimentul de iubire față de apropiați, la clasele VII-VIII se învață despre ceasul organismului feminin și despre comportamentul sexual. Începând cu clasele a IX și a X-a elevii învață despre planificarea familială, iar din clasele XI- și a XII-a despre diferențele sexuale la femei și bărbați.

Primele informații sexuale aflate de elevi sunt în ultimele clase de gimnaziu. Manualul pentru clasele VII-VIII editat la Editura Didactică și Pedagogică în 2008 îi învață pe elevi despre transformările din perioada pubertății. „Perioada pubertății pe care o traversezi este dificilă. Schimbările anatomice, fiziologice și emoționale sunt sentimente care te încearcă frecvent”, se arată capitolul „Comportamentul sexual responsabil: atitudini față de debutul vieții sexuale”.

Despre primul contact sexual, elevii află că „este un moment cu o încărcătură emoțională, care lasă impresii puternice asupra psihicului”. „De aceea, trebuie ca primul contact sexual să se petreacă la momentul potrivit, nu sub influența prietenilor care spun „eu am făcut-o, tu ești ultimul/ultima, nu pățești nimic dacă o faci”, și nici sub presiunea partenerului care eventual amenință că vă veți despărți dacă nu accepți”, arată autorii cărții.

Manualul demontează „miturile” care circulă printre elevi. Unul dintre acestea este despre virginitate –  „Oricine își dă seama dacă ești încă virgin/ă sau nu”. În această privință manualul îi îndeamnă pe elevi să se uite în oglindă. „Privește-te în oglindă. Este un semn pe fața ta? Scrie pe fața ta „virgin”? E adevărat că sunt mult mai interesanți cei ce se laudă cu experiența lor sexuală. În realitate, acești lăudăroși au cele mai puține motive de mândrie și cele mai reduse experiențe…”. Dincolo de aceste aspecte, manualul abordează multe teme de sănătate.

Citește și