Compania aflată la originea scandalului cărnii de cal a intrat în lichidare

Compania aflată la originea scandalului cărnii de cal a intrat în lichidare
Publicat: 20/04/2013, 13:14
Actualizat: 30/03/2019, 00:50

Compania franceză Spanghero, aflată la originea scandalului cărnii de cal în lasagna de vită, este scoasă la vânzare după ce a intrat în linchidare judiciară, a anunțat vineri președintele companiei, citat de AFP.

Cu sediul la Castelnaudary, sud-vestul Franței, fosta companie de intermediere și procesare de carne, care are aproximativ 300 de salariați, a intrat vineri în lichidare judiciară, cu posibilitatea de continuare a activităților în următoarele trei luni.

„Considerăm că cea mai bună soluție este să punem această structură pe piață, pentru ca alți operatori să asigure clienții”, a explicat președintele Spanghero, Barthélémy Aguerre.

Compania a pierdut 70% dintre clienți în urma scandalului cărnii de cal. Spanghero pierde aproxiativ 200.000 de euro pe săptămână, a declarat președintele companiei.

În februarie, Spanghero a fost acuzată oficial că a jucat un rol esențial în scandalul de amploare europeană și că ar fi revândut în deplină cunoștință de cauză carne de cal drept carne de vită.

În martie a fost dezvăluit un nou scandal de fraudă, care a afectat consumul și sănătatea publică: descoperirea a 57 de tone de carne de porc interzisă, de proveniență britanică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online