Peste două sute de taximetriști s-au adunat în fața Primăriei Capitalei

Peste două sute de taximetriști s-au adunat în fața Primăriei Capitalei
Peste două sute de taximetriști s-au adunat, în această dimineață, în fața Primăriei Capitalei, pentru a cere autorităților reînnoirea licențelor de funcționare și ca aceste documente să devină individuale.
Publicat: 15/02/2012, 11:31
Actualizat: 13/04/2012, 08:32

 

Peste două sute de taximetriști s-au adunat, în această dimineață, în fața Primăriei Capitalei, pentru a cere autorităților reînnoirea licențelor de funcționare și ca aceste documente să devină individuale.

Taximetriștii cer, după intrarea în vigoare a normelor de aplicare a Legii taximetriei, la începutul acestei săptămâni, aplicarea corectă a prevederilor acestora în privința aplicării licențelor. Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, le-a spus taximetriștilor că va discuta cu ei despre modalitatea de soluționare a revendicărilor acestora.

Normele de aplicare a Legii 265/2007 a taximetriei au intrat, luni, în vigoare, după publicarea lor în Monitorul Oficial. Pe baza acestor norme, autoritățile publice locale, care sunt responsabile în temeiul legii pentru înființarea, autorizarea, organizarea, și controlul funcționării serviciilor de transport în regim de taxi și închiriere urmează să organizeze procedurile de autorizare a transportatorilor.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!