Se întâmplă în România: Patronul unui club din Mamaia, asistenta și „pata de pe obrazul” șefilor de la Ambulanță

Se întâmplă în România: Patronul unui club din Mamaia, asistenta și pata de pe obrazul șefilor de la Ambulanță
Publicat: 23/04/2013, 08:15
Actualizat: 29/07/2014, 22:33

Patronul unui club din Mamaia a dezvăluit recent că anul trecut a fost jefuit de asistenta unui echipaj medical ce l-a transportat la spital, relatează presa locală.

Teo Neagu a povestit că în luna august a avut o reacție alergică la un medicament, fiind nevoit să cheme o amubulanță.

„(…) m-am umflat tot, am făcut bășicuțe pe piele, simțeam pe interior că iau foc, îmi amorțise limba, așa că am chemat ambulanța”, și-a amintit bărbatul în vârstă de 28 de ani.

„Era o asistentă și un șofer. Asistenta mi-a spus să mă calmez, m-am întins pe pat în dormitor să îmi pună o perfuzie, a fost foarte amabilă. Apoi mi-au spus că mergem la spital”, a continuat acesta, precizând că acela a fost și momentul în care și-a dat seama că îi lipsea telefonul.

Bănuind că șoferul este cel vinovat, tânărul a cerut permisiunea de a căuta aparatul în ambulanță, însă fără niciun rezultat.

După ce a făcut reclamație la Poliție iar autoritățile au deschis o anchetă, misterul a fost dezlegat la finele săptămânii trecute: cea care furase telefonul fusese asistenta medicală.

„Am fost chemat la Poliție, mi-a fost recuperat telefonul. Eu le dădusem factura pe care o aveam de când îl cumpărase, l-au urmărit și l-au găsit. Nu după număr, pentru că eu atunci l-am suspendat imediat, ci după telefon”, a povestit Teo.

„(telefonul, n. red) Era la copilul asistentei. Ea a motivat, din ce am aflat, că l-a descoperit în trusa medicală, nu știa cum a ajuns acolo, s-a panicat și nu l-a returnat, chiar dacă a văzut că prietena mea l-a căutat chiar și în ambulanță”, a mai spus acesta.

Totuși, bărbatul a precizat că nu va cere daune și că nu dorește să se constituie parte civilă, însă dorește ca experiența lui să fie un semnal de alarmă.

Pe de altă parte, conducerea Serviciului de Ambulanță a anunțat că va lua măsuri în acest caz.

„Este o pată pe obrazul instituției. Vă dați seama că dacă s-a adeverit că furtul a fost comis de asistentă, noi nu putem să nu luăm măsuri, ar fi ca și cum am accepta așa ceva. Nu acceptăm, este o situație jenantă, este o premieră în ultimii 20 de ani de activitate”, au precizat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Constanța pentru presa locală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online