O decizie luată astăzi de autoritățile din Marea Britanie ar putea influența verdictul în procesul în care polițistul Cristian Cioacă este acuzat că și-ar fi ucis soția, pe avocata Elodia Ghinescu.
Milionarul britanic James McCormick a fost găsit vinovat de fraudă, după ce a vândut false detectoare de persoane, scrie BBC. Unul dintre aceste dispozitive a fost cumpărat de SPP și folosit în ancheta împotriva lui Cristian Cioacă.
McCormick a vândut respectivele dispozitive susținând că ele pot detecta bombe și cadavre, însă milionarul britanic știa că aparatele sunt complet ineficiente, scrie sursa.
Avocata lui Cioacă susține că SPP-ul a folosit un astfel de dispozitiv, care a survolat blocul din Brașov unde locuiau Cioacă și Elodia și a emis un semnal pozitiv deasupra acestuia, semnalând că rămășițele avocatei s-ar afla în interior.
Avocata lui Cioacă, Maria Vasîi, susține că dispozitivul este unul „de jucărie” și că SPP ar fi manipulat rezultatele, pentru a-l învinovăți pe fostul polițist.
Vasîi susține că respectivul dispozitiv ar fi folositor doar pentru a depista mingi de golf și ar costa 20 de dolari, de mii de ori mai puțin decât prețul la care îl vindea McCormick. „Prin acest dispozitiv, s-au spălat sume de bani impresionante în Irak, Afganistan, Arabia Saudită și în țări din Europa cu oficiali corupți. Se joacă murdar în cazul Cioacă!”, a declarat Maria Vasii.
Practic, avocata lui Cioacă susține că majoritatea probelor procurorilor, printre care și cele obținute cu ajutorul „detectorului de fire de păr” și al „dispozitivului-minune”, ar fi inventate, pentru a dovedi vinovăția fostului soț al Elodiei.