Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că trebuie regândit tot sistemul de salarizare din domeniul bugetar, el arătând că nu poți avea la stat salarii de 10.000 de euro și că decalajele sunt nejustificate.
„Trebuie regândit tot sistemul de salarizare din domeniul bugetar. După cum ați văzut, premierul Victor Ponta a cerut miniștrilor de resort să găsească soluții pentru a reduce decalajele. E și obligația noastră, în urma a ceea ce am spus în campanie, că decalejele trebuie reduse”, a spus Ivan.
El a arătat că nu poți avea la stat salarii de 10.000 de euro pentru unii angajați, în timp ce alți angajați în același sistem muncesc pe 500 de euro sau pe mai puțin.
„Avem în vedere reducerea decalajelor. E important ca acest sistem să fie echitabil și corect, să răspundă responsabilității pe care fiecare o are. Nu se justifică declaje atât de mari, indiferent ce face cel care lucrează la stat și în ce funcție ar fi”, a mai spus Ivan.
Premierul Victor Ponta le-a cerut miniștrilor să rezolve, până la Sărbătorile de Paște, problema accesului public la informații privind veniturile angajaților din administrația publică, arătând că, deocamdată, doar patru ministere au îndeplinit în totalitate aceste cerințe de transparență.
Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic, în care sunt indicate remunerații ce ajung până la 4.693 lei și 18.000 lei.