Peste 4.100 de șomeri vor participa, în luna mai, la cursurile de formare profesională organizate de agențiile județene de ocupare, cele mai multe fiind în județele Iași, Constanța, Botoșani, Dolj și Vaslui, informează, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
În luna mai vor fi organizate 201 programe de formare profesională pentru 4.189 de persoane care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și agenția municipiului București, a precizat ANOFM.
Județele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanți, sunt Iași (375 persoane), Constanța (250), Botoșani (224), Dolj (196) și Vaslui (189).
Meseriile cele mai solicitate pentru care în luna mai se organizează programe de formare profesională sunt: inspector (referent) resurse umane (428 de persoane), bucătar (353), lucrător în comerț (342), lucrător în cultura plantelor (236), ospătar (chelner) vânzător în unitați de alimentație (233), operator introducere validare și prelucrare date (227) și manichiură, pedichiură (152)