REȚEAUA FIERULUI VECHI. Cât s-a furat în România în ultimii cinci ani și cum au devenit hoții de fier vechi o problemă de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ

REȚEAUA FIERULUI VECHI. Cât s-a furat în România în ultimii cinci ani și cum au devenit hoții de fier vechi o problemă de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
Publicat: 27/04/2013, 11:27
Actualizat: 06/07/2016, 17:56

De multe ori, hoții de fier ajung să paralizeze cartiere sau localități întregi, lăsându-le fără curent electric, provoacă întârzieri trenurilor pentru că fură elemente de cale ferată sau pun șoferii în pericol, luând pe sus semne de circulație, parapeți sau parazăpezi. Zilele acestea, hoții români au atins un nou record: au lăsat fără curent electric câteva localități din Bulgaria, pe lângă vecinele din sudul județului Constanța, provocând totodată o pagubă evaluată de Transelectrica la 500.000 de euro. Directorul companiei a declarat că s-a ajuns la stadiul în care hoții de fier vechi pun în pericol „siguranța economiei naționale”.

Lovitura care a lăsat în întuneric localități din Constanța și din Bulgaria a fost de fapt o simplă găinărie: hoții au furat câteva elemente de susținere de la trei stâlpi din linia electrică de înaltă tensiune de 750 kV Stupina-Varna. Drept urmare, cei trei stâlpi s-au prăbușit.

Dacă valoarea materialelor furate se ridică la cel mult 2.000 de lei, conform Transelectrica, iar banii pe care hoții îi vor încasa vor fi chiar mai puțini, costurile pentru companie sunt imense. Va fi nevoie de o lună pentru ca linia de înaltă tensiune să fie repusă în funcțiune, lucru care va costa Transelectrica 500.000 de euro, plus eventualele despăgubiri pe care le vor cere proprietarii de terenuri agricole unde vor avea loc reparațiile.

Ștefan Gheorghe, directorul general al Transelectrica, a declarat că astfel de furturi de piese aparent nesemnificative au ajuns să pună în pericol nu doar liniile de transport al energiei, ci chiar economia României:

„Sustragerea unor elemente ale rețelelor electrice de transport, aparent de mică importanță, poate conduce la defecțiuni majore în activitatea de transport al energiei electrice, punând astfel în pericol siguranța Sistemului Electroenergetic Național, a economiei naționale, dar și viața persoanelor”.

Poliția din Constanța îi caută încă pe hoții care au reușit această performanță. Ei nu sunt însă decât o verigă din lungul șir de furturi de fier care au ajuns să paralizeze porțiuni din rețeaua de transporturi și de energie electrică a României.

Piața de fier vechi produce pagube de zeci de milioane de euro la CFR și Transelectrica

În ultimii 5 ani, furtul de componente ale stâlpilor și liniilor electrice a provocat pagube de 2,5 milioane de lei (aproximativ 600.000 de euro) companiei Transelectrica, chiar dacă furtul de astfel de piese se pedepsește cu închisoare de la 4 la 18 ani.

Căile ferate sunt însă cele mai păgubite de hoții de fier vechi, liniile de tren fiind mult mai greu de protejat și mai ușor de prădat decât cele de curent electric.

Pagubele produse de hoții de fier vechi la CFR se ridică, din 2011 până în luna aprilie 2013, la aproape 21 de milioane de euro, conform datelor transmise de companie pentru gândul.

Căile Ferate asigură paza liniilor cu ajutorul reprezentanților Revizoratului General de Siguranța Circulației și ai Poliției Transporturi, însă efectivele acestor autorități nu fac față. Hoții fură tot, în special de pe linia București-Constanța, cea mai afectată din țară.

„Elementele sustrase reprezintă material mărunt de cale, șine, contrașine, eclise metalice de prindere a șinelor, platelaje metalice de pod, unități luminoase corespunzătoare semnalelor de circulație și manevră, echipament și aparataj SCB (bobine de joantă, rezistențe, picheți, relee, transformatoare, inductori, electromecanisme de macaz etc.), componente ale liniei de contact (cablu purtător, fir de contact, ancorări mediane), cabluri de alimentare și dependență a instalațiilor de semnalizare și dirijare a circulației feroviare, cabluri de telecomunicații etc.”, povesteau reprezentanții CFR pentru gândul, în luna februarie.

Pentru a preveni furturile, CFR a înlocuit unele piese din cupru, de la liniile de telecomunicații, cu piese din fibră optică, a început să depoziteze materialele aferente căii în locuri păzite, au iluminat zone predispuse la furt. Totodată, au fost dispuse operațiuni de verificare a centrelor de colectare de fier vechi.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunțat în luna februarie că a propus introducerea infrastructurii feroviare pe lista de obiective strategice, pentru a putea astfel să ceară oficial Jandarmeriei Române să ajute la paza căii ferate. Proiectul se află în „curs de finalizare”, au precizat pentru gândul reprezentanții CFR.

Totodată, ministrul Fenechiu a anunțat că va mai propune și răspunderea penală pentru patronii centrelor de colectare a fierului vechi, care primesc componente de cale ferată.

Autostrăzile, mai puțin afectate pentru că au pază permanentă

Autostrăzile sunt cele mai puțin afectate de furtul de fier vechi, din sistemul de infrastructură, însă asta nu înseamnă că hoții nu găsesc de lucru și aici. Semne de circulație, parapeți și elemente despărțitoare de sens sau parazăpezi sunt prada pe care hoții de fier vechi o găsesc pe autostrăzi.

Fenomenul nu este însă atât de răspândit, pentru că CNADNR a investit sume considerabile în paza autostrăzilor. În 2012, compania scotea la licitație serviciile de pază pentru mai multe tronsoane de pe autostrada A1 și A2, pentru care era dispusă să plătească în jur de 5,5 milioane de euro.

15 agenți înarmați și dotați cu câte o mașină fiecare urmau să ia în primire autostrăzile, pentru a le păzi de hoții de fier vechi. Costul pentru paza unui kilometru de autostradă se ridică astfel la aproximativ 13.600 de euro, după cum arăta gândul.

Pentru porțiunea din autostrada A3 București-Ploiești, CNADNR a scos de asemenea la licitație serviciul de pază, pentru peste 500.000 de euro. Agenții urmează să păzească 24 de ore din 24 infrastructura șoselei, inclusiv panourile antiorbire și parazăpezile, cele mai vânate de hoții de fier vechi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia