Năstase, de Florii: „Nu port resentimente. Port doar câteva cicatrice!” Îndemnul fostului premier în Postul Paștelui

Năstase, de Florii: Nu port resentimente. Port doar câteva cicatrice! Îndemnul fostului premier în Postul Paștelui
Publicat: 28/04/2013, 15:43
Actualizat: 29/07/2014, 21:24

Adrian Năstase mărturisește duminică, de Florii, într-o nouă postare pe blogul său, că în ultima perioadă, care nu i-a fost „deloc ușoară”, a început să își îndrepte atenția și către lecturile teologice.

El se întreabă cine a avut de câștigat din tot ce i s-a întâmplat lui sau familiei lui în ultimii ani.

„Cu ce este mai bună viața noastră de zi cu zi? Aș putea spune că eu am câștigat poate mai multă înțelepciune precum și o nouă privire asupra vieții. Chiar și numai această explicație de-ar fi, cred că acum se cuvine să las totul în urmă. Nu port resentimente. Port doar câteva cicatrice!”, scrie Năstase, care consideră Floriile un excelent prilej de meditație.

Fostul premier, care a petrecut opt luni în spatele gratiilor, este de părere că în lecturile teologice a regăsit multă înțelepciune.

„Intrarea in Ierusalim a lui Iisus, sau Duminica Floriilor, mă indemnă, aproape involuntar, să mă gândesc la o anumită trăsătură a personalității umane. Cea a instabilității caracterului nostru! Nu poți să nu te întrebi, mirându-te, cum a fost posibil ca mulțimile din Ierusalim, care l-au întâmpinat pe Iisus cu bucurie, cu flori și ramuri de finic și i-au strigat „osanale”, să strige, peste numai doar o săptămână: „Răstignește-L!”,
mai scrie Năstase, care adaugă că statornicia sentimentelor, recunoștința, fidelitatea umana și respectul sunt calități tot mai rare.

„Cel care caută aceste nestemate umane de caracter in curtea politicii românești de azi, le observă, cu mare greutate, sub straturi de praf și indiferență! Deși politica noastră are nevoie azi, mai mult ca oricând, de caractere și de valori!”, adaugă el.

„De Florii, să păstram frumos în suflet această imagine a bucuriei recunoștinței față de Iisus ca Dumnezeu, aducător de speranța și de încredere! Poate că azi e mai puțin important dacă mai cântam sau nu „osanale”, ca acum două mii de ani, ci este important, mai ales, să fi învățat să nu ne vindem sufletul și bucuriile vieții pe treizeci de arginti, ca Iuda”, conchide fostul premier.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform