Care este legătura dintre pumn și minte. STUDIU

Care este legătura dintre pumn și minte. STUDIU
Publicat: 29/04/2013, 13:10
Actualizat: 29/07/2014, 19:23

Mâna dreaptă strânsă în pumn ajută la memorarea de informații noi, de exemplu a unor cuvinte, în timp ce mâna stângă strânsă în pumn activează memoria de scurtă durată, susține psihologul american Ruth Propper de la Montclair State University. Însă, acest lucru este valabil doar pentru dreptaci, subliniază Agerpres, care citează publicația germană Focus.

Cauza unui efect atât de inedit se ascunde, în opinia specialiștilor, în stimularea diverselor emisfere ale creierului.

Rezultatele studiului au fost publicate prima dată pe site-ul revistei medicale PLOS ONE. Participanților la experiment, 51 de oameni, li s-a propus să memoreze, într-o perioadă scurtă, o listă de 72 de cuvinte. Cel mai bine s-au descurcat cu această sarcină cei care în timpul memorării țineau strâns pumnul drept, iar în timpul redării – pe cel stâng.

Potrivit organizatorilor experimentului, rezultatele obținute atestă că unele mișcări simple ale corpului pot să schimbe temporar funcțiile creierului și să îmbunătățească memoria.

Chiar dacă în timpul experimentului activitatea creierului nu a fost monitorizată, iar numărul de participanți a fost unul destul de mic, cercetătorii americani sunt de părere că rezultatele obținute sunt importante pentru știință.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor