„Mă înșela!” DECIZIA luată de judecători după ce Cioacă s-a hotărât să povestească despre relația cu Elodia

Mă înșela! DECIZIA luată de judecători după ce Cioacă s-a hotărât să povestească despre relația cu Elodia
Publicat: 13/05/2013, 13:45
Actualizat: 30/03/2019, 14:32

Cristian Cioacă, judecat pentru uciderea soției sale, rămâne în arest, după ce magistrații Tribunalului Argeș au respins, marți, cererea acestuia de revocare a arestării preventive, decizia nefiind defintivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SURPRIZA PE CARE MILIOANE DE ROMÂNI AU AVUT-O ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

Potrivit apărătorilor lui Cioacă, în cererea de revocare a arestării preventive s-a invocat faptul că o parte dintre probele în baza cărora s-a luat măsura arestului au fost administrate ilegal.

Tribunalul Argeș a respins cererea lui Cristian Cioacă, astfel că acesta rămâne în arest.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Pitești.

Polițistul a fost adus, marți dimineață, la Tribunalul Argeș, încătușat și sub escortă de la Penitenciarul Colibași, pentru un nou termen al procesului.

Cristian Cioacă a susținut în fața magistraților că în 29 august 2007 a avut singura discuție cu Elodia Ghinescu despre posibilitatea de a divorța, iar în noaptea de 29 spre 30 august 2007, când procurorii susțin că și-a ucis soția, el a fost plecat la Pitești, la o femeie martoră în dosar, cu care avea o relație la acel moment.

„Începusem o relație și așa am considerat că este normal și firesc. Amândoi eram de acord cu divorțul, dar nu s-a discutat nimic despre partajul bunurilor. Pe 29 august am discutat singura dată cu Elodia despre un eventual divorț, asta pentru că aveam o relație cu altcineva și Elodia a fost de acord cu asta. Știam despre ea că mă înșela, dovada sunt e-mail-urile în care ea spune cu cine a fost în Dubai. De asemenea, concediile le-a petrecut împreună cu acel bărbat. Chiar și în vara anului 2007 au fost împreună în vacanță, fără copii. Niciodată Elodia nu s-a interesat de ceea ce făcea copilul în țară, la părinții mei”, a declarat Cristian Cioacă, în sala de judecată.

El a mai susținut că avocații familiei Ghinescu nu au probe, ci se bazează doar pe presupuneri, iar rechizitoriul este „un scenariu fantezist fabricat”.

Cristian Cioacă a mai spus la Tribunalul Argeș, în finalul pledoariei, că inițial nu s-a găsit niciun „stropuleț de sânge”, însă ulterior au fost descoperite pete de sânge în portbagaj, pe schimbătorul de viteze și pe tocul pistolului pe care nu are cum să le explice, apoi s-a adresat magistratului: „Suntem în Săptămâna Patimilor și vreau să știți că așa cum judecați, așa veți fi judecat!”.

La termenul de marți au depus mărturie și foști colegi ai polițistului Cristian Cioacă, între care șeful acestuia de la Secția 2 Poliție din Brașov, Carmen Mîțu, precum și fosta asistentă a avocatei Elodia Ghinescu.

Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a depus, marți, la instanță o cerere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg privind nerespectarea drepturilor clientului său și o cerere de restituire a dosarului către procurori, invocând faptul că urmărirea penală s-a făcut cu încălcarea normelor de ordine publică, solicitările urmând să fie analizate la termenul următor.

De asemenea, avocata a formulat și o cerere de revocare a arestării preventive, pe motiv că o parte dintre probele în baza cărora s-a luat măsura au fost administrate ilegal, decizia rămânând în pronunțare.

Ședința de judecată a durat peste cinci ore, iar următorul termen pe fond a fost stabilit pentru 28 mai.

Procesul în care Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru uciderea soției sale Elodia Ghinescu a început la Tribunalul Argeș în 3 martie.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibași.

În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Cristian Cioacă a fost arestat în 5 decembrie 2012, de Curtea de Apel București, care a admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal București.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...