Prima pagină » Magazin » Primii coloniști americani au recurs la canibalism pentru a supraviețui – studiu

Primii coloniști americani au recurs la canibalism pentru a supraviețui – studiu

Primii coloniști americani au recurs la canibalism pentru a supraviețui - studiu
Primii coloniști americani au recurs la canibalism pentru a supraviețui - studiu

Locuitorii din Jamestown, prima colonie engleză înființată în America, în statul Virginia, au recurs la canibalism pentru a supraviețui foametei din 1610, afirmă autorii unui studiu realizat pe osemintele unei fete în vârstă de 14 ani, ale cărui rezultate au fost publicate miercuri, informează AFP.

Suferind din cauza foametei în iarna din 1609-1610, când 80% dintre coloniști au murit, unii dintre ei au încercat și au reușit să extragă materie cervicală, dar și țesuturi din zona feței și a gâtului din trupul unei adolescente în vârstă de 14 ani, pentru a le mânca, au anunțat antropologii de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Washington.

Craniul tinerei fete prezintă urmele lăsate de mai multe lovituri date pentru a-l sparge, ca și urmele unor tăieturi profunde la nivelul feței și al gâtului, a precizat într-un comunicat Douglas Owsley, un antropolog de la muzeul citat, care a analizat acele oseminte.

„Disperarea și circumstanțele excepțional de dificile cărora au fost nevoiți să le facă față coloniștii din fortul Jamestown în iarna dintre anii 1609 și 1610 s-au relevat în tratamentul postmortem aplicat trupului acestei fete tinere”, a subliniat același cercetător.

„Intenția lor, foarte clară, a fost de a dezmembra trupul, de a extrage creierul și țesuturile din zona feței pentru a le mânca”, afirmă Douglas Owsley, potrivit căruia coloniștii care au făcut acele lucruri nu știau prea bine cum trebuie să procedeze.

Ei au încercat mai întâi să deschidă craniul prin zona frunții, dar n-au avut succes. Apoi, au aplicat o serie de lovituri în partea din spate a capului, cu ajutorul unui topor de mici dimensiuni pentru a putea să deschidă craniul.

Oamenii de știință au putut astfel să reconstituie detaliile din viața acestei adolescente, venită din Anglia, analizând dezvoltarea unui molar și stadiul de creștere al osului bărbiei. Doar 10% din scheletul tinerei a supraviețuit până în zilele noastre.

Cercetătorii au estimat că tânăra avea aproximativ 14 ani atunci când a murit, însă ei nu au putut să determine cauza decesului.

Folosindu-se de o serie de tehnici digitale și medicale, cercetătorii au putut să alcătuiască un portret probabil al chipului adolescentei.

Ei au scanat mai întâi resturile incomplete ale craniului fragmentat și au realizat un model virtual al cutiei craniene, asamblând, pe cale digitală, toate bucățile de craniu, ca pe un puzzle.

Acest model a fost apoi imprimat în trei dimensiuni, pentru a reconstitui chipul fetei. Acesta va fi expus la Muzeul Național de Istorie Naturală din Washington începând din 3 mai, în cadrul unei expoziții de dosare de medicină legală din Chesapeake din secolul al XVII-lea.

Rămășițele pământești ale tinerei de 14 ani vor fi expuse la Jamestown în apropiere de locul în care au fost descoperite.