Una dintre angajatele de la fabrica de confecții din Calafat care au ajuns la spital intoxicate cu o substanță chimică a fost transferată în comă la Craiova

Una dintre angajatele de la fabrica de confecții din Calafat care au ajuns la spital intoxicate cu o substanță chimică a fost transferată în comă la Craiova
Publicat: 03/05/2013, 16:49
Actualizat: 01/02/2019, 00:01

Una dintre angajatele de la fabrica de confecții din Calafat, care au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu o substanță folosită pentru dezinfectarea halei unde acestea își desfășurau activitatea, a intrat în comă și a fost transferată la Craiova, iar celelalte au rămas internate la Calafat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal Calafat, Mihai Litră, vineri dimineață, la unitatea medicală au ajuns 67 de femei, angajate ale unei fabrici de confecții din oraș, acestea acuzând stări de vomă și amețeli.

El a precizat că una dintre angajate a intrat în comă și a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, iar celelalte au rămas internate la unitatea medicală din Calafat.

„Au venit în această dimineață 67 de femei intoxicate de la fabrica de textile. Un număr de 66 de angajate au rămas internate la noi, iar una dintre persoane a dezbvoltat complicații, a intrat în comă și a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Persoanele aveau stări de vomă și amețeli. Li s-a administrat tratament corespunzător și în urma observațiilor medicilor starea lor de sănătate s-a ameliorat”, a declarat Mihai Litră.

Directorul fabricii de confecții, Marian Păsat, a declarat că pentru dezinsecția halei în care lucrau femeile s-a folosit insecticid, susținând că nu toate angajatele au dezvoltat reacții adverse de la substanța respectivă și că mai degrabă ar fi vorba despre o reacție de panică în momentul în care au văzut că unele muncitoare se simt rău.

„Noi am folosit începând cu ora 18.00, seara trecută, un insecticid împotriva muștelor și țânțarilor de la o firmă nemțească. Azi dimineață s-au prezentat aproximativ 500 de persoane la muncă. Dintre acestea doar câteva au avut o stare de rău, iar celelalte s-au speriat mai mult că au văzut colegele că se simt rău. Am anunțat Serviciul de Ambulanță de la Calafat și 67 de persoane au fost transportate pentru îngrijiri medicale. Am folosit angajații noștri pentru răspândirea insecticidului și pe prospectul acestuia nu se spunea nimic că trebuie ferit contactul cu oamenii pentru un anumit interval. Am intrat și eu de dimineață în fabrică și chiar înainte de venirea femeilor încăperile au fost aerisite prin deschiderea ușilor”, a declarat Marian Păsat.

Angajatele spun că hala în care lucrează este mică și nu are ferestre.

„Acolo e ca o cutie de chibrituri, n-avem ferestre decât uși. Ce au dat, ce au făcut, nu știu, dar mă ustura pe gât în momentul în care am intrat și am avut noroc că am intrat printre ultimele, dar le vedeam pe celelalte fete dinăuntru cum leșină pe rând”, a declarat o femeie.

„Am intrat și era o ceață albă peste tot. Am vrut să ies însă o femeie, Tanța, ne-a împins să intrăm înapoi că n-are nimic. Mi-a venit rău, simțeam că-mi amorțesc buzele și îmi venea să vomit. Asta e tot ce-mi aduc aminte, m-am trezit la spital”, a declarat una dintre femeile intoxicate.

O echipă de inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a mers la fabrica de textile pentru a investiga modul în care s-a făcut dezinsecția.

„S-a folosit un produs care are ca substanță activă – piretrină. În acest moment se iau declarații de la firmă și audiază și se tratează momentan ca un eveniment, nu ca un accident de muncă. Abia după finalizarea anchetei se poate încadra acest eveniment ca atare”, a declarat Laurențiu Gionea, inspector ITM Dolj.

Patronul fabricii de confecții din Calafat este italian. Fabrica a fost construită în 1997, are 1.280 de angajați și se numește Maglierie Cristian Impex SRL.

Inițial, reprezentanții spitalului din Calafat spuneau că aproximativ o sută de angajate ale unei fabrici de confecții din oraș au fost transportate la spital, după ce s-au intoxicat cu o substanță folosită pentru dezinfectarea halei unde acestea își desfășoară activitatea.

Incidentul a avut loc vineri, la ora 8.00, în momentul în care aproximativ 500 de angajate au venit la muncă.

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, Cătălin Mohora, declara că joi seară, hala în care lucrează femeile a fost dezinfectată cu anumite substanțe, iar pe parcursul nopții spațiul respectiv a rămas închis, fiind aerisit doar vineri dimineață, timp de o oră, înainte ca angajatele să ajungă la serviciu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?