Președintele FIFA, Michel Platini, a anunțat, vineri, la Lille, că vrea ca discuțiile dintre componenții brigăzilor de cinci arbitri de la meciurile internaționale să fie înregistrate, începând de anul viitor, informează AFP.
„Înțeleg greșeala arbitrului care nu a văzut faultul lui Muller (n.r. – fault la Jordi Alba, aflat la originea celui de-al treilea din cele patru goluri ale echipei Bayern Munchen în meciul cu FC Barcelona, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor). Însă sunt trei arbitri internaționali și dacă niciunul nu a văzut faultul, ceva nu merge. Dacă arbitrul era singur, nu ar fi văzut, poate nici dacă ar fi fost doi, dar când sunt trei, trebuie să vadă. Începând de anul viitor i-am cerut secretarului general al UEFA ca la meciurile cu cinci arbitri discuțiile să fie înregistrate. Nu cred că nu a văzut nimeni faultul. Nu este posibil. De ce nu s-a spus nimic? Vreau să știu”, a spus Platini.
Michel Platini a precizat că în continuare este împotriva tehnologiei video în arbitraj, considerând că implementarea ar fi prea constisitoare.