Prima pagină » Magazin » Legenda ABBA, Agnetha Faltskog: Mi-e milă de starurile pop de azi

Legenda ABBA, Agnetha Faltskog: Mi-e milă de starurile pop de azi

Legenda ABBA, Agnetha Faltskog:  Mi-e milă de starurile pop de azi
Legenda ABBA, Agnetha Faltskog, spune că îi este milă de starurile pop din prezent, deoarece industria muzicală actuală este "un loc dur pentru tinerii artiști", informează contactmusic.com.

Legenda ABBA, Agnetha Faltskog, spune că îi este milă de starurile pop din prezent, deoarece industria muzicală actuală este „un loc dur pentru tinerii artiști”, informează contactmusic.com.

Cântăreața suedeză – care a fost una dintre cele mai mari vedete în anii ’70, înainte de a se întoarce la cariera solo, după ce ABBA s-a destrămat, în 1982, – a spus că tinerii sunt supuși unor presiuni incredibile. Ea a dat-o exemplu pe Britney Spears care a avut o cădere nervoasă în 2007 și pe Amy Winehouse care a murit în 2011, din cauza problemelor cu alcoolul.

Vorbind despre Britney Spears, cântăreața suedeză a spus: „Trebuie să fie greu pentru oameni ca ea să intre în această industrie atât de tânără. Moartea lui Amy Winehouse a fost foarte tragică. Vocea ei era uimitoare”.

Agnetha, în vârstă de 63 de ani, a fost vocalistă a trupei ABBA alături de Anni-Frid Lyngstad și a recunoscut că faptul că avea o parteneră de scenă a mai slăbit presiunea de a cânta în fiecare noapte.

„Dacă Frida era obosită sau tristă, ziceam «ok, o să muncesc cât pentru două persoane» și ea făcea același lucru pentru mine. Deseori aveam probleme cu gâtul, de când mi-am scos amigdalele. Uneori trebuia să lucrez cu febră. Așa că ne bazam una pe alta. Trebuie să fie greu pentru artiștii solo. Nu îți permiți să te îmbolnăvești. Era înfricoșător. Mereu mi-era teamă să nu mă îmbolnăvesc și uneori mă îmbolnăveam. Dar știam că trebuie să lucrez”, a declarat artista pentru revista Attitude.

Trupa suedeză ABBA, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus și Anni-Frid Lyngstad, a ajuns în repetate rânduri pe prima poziție în topurile din întreaga lume, între 1974 și 1982. Formația s-a făcut remarcată prin câștigarea concursului Eurovision cu piesa cult „Waterloo”, în 1974.

SOREN KIERKEGAARD. Google îl omagiază azi pe SOREN KIERKEGAARD printr-un GOOGLE DOODLE

Autor