Fostul director OTV Doru Iuga, condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor

Fostul director OTV Doru Iuga, condamnat cu suspendare pentru act sexual cu un minor
Publicat: 05/05/2013, 13:29
Actualizat: 31/01/2019, 22:14

Fostul director al postului OTV Doru Iuga a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor, în timp ce restul inculpaților din dosar au primit pedepse cu executare între trei și nouă ani de detenție.

Termenul de încercare al pedepsei dispuse în cazul lui Iuga este de patru ani, instanța stabilind totodată interzicerea unor drepturi civile ale acestuia timp de 10 ani, respectiv acelea de a fi ales în funcții publice, de a ocupa o funcție publică, de a deține drepturi părintești și de a fi tutore sau curator.

SURPRIZA pe care românii au avut-o AZI

În acest dosar, fostul director al OTV a stat în arest preventiv timp de 10 luni, fiind eliberat în 22 martie 2012, printr-o decizie a Tribunalului București.

În același dosar de prostituție, Costel Țurcan, zis „Scooby”, a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare pentru proxenetism și la șase ani pentru act sexual cu un minor, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, Viorel Manolache a primit șase ani de închisoare cu executare, Ștefan Romeo Haciadurian – trei ani cu executare, iar Adrian Dobre, tot trei ani cu executare, conform deciziei Judecătoriei Sectorului 2 din 30 aprilie.

Hotărea instanței nu este definitivă.

Dosarul lui Iuga și al celorlalți patru a fost disjuns dintr-unul în care au mai fost trimiși în judecată cetățeanul german Klaus Zander și Andrei Marius Staicovici.

Procurorii de la Parchetul Capitalei i-au deferit justiției, în 24 august 2011, pe Doru Iuga și cetățeanul german, Zander Klaus, acuzați de act sexual cu un minor, în formă continuată, precum și pe Andrei Marius Staicovici, Viorel Manolache, Ștefan Romeo Haciadurian și Adrian Dobre, acuzați de proxenetism în formă continuată.

Mijloacele de probă administrate în dosar au conturat modul de operare al proxeneților în raport cu tinerii care practicau prostituția și cu beneficiarii serviciilor sexuale, aspectele principale fiind „zonele de unde, momentele și modalitățile în care erau racolați/ademeniți bărbații tineri în vederea practicării de relații homosexuale”, „modul în care bărbații tineri erau transportați” și „unde erau transportați bărbații tineri și intervalul de timp cât erau ținuți”.

În legătură cu primul aspect, al zonelor de racolare, anchetatorii arătau că proxeneții ademeneau – în vederea practicării de relații homosexuale – persoane din rândul bărbaților tineri fără adăpost sau al celor cu mijloace de existență precară, din mai multe zone din București, cunoscute ca zone de întâlnire pentru homosexuali (de exemplu zona Lipscani/Brătianu, Piața Romană, Piața Unirii – restaurant McDonald”s, Gara de Nord).

Proxeneții contactau telefonic, la cererea clienților, bărbați tineri, printre care se aflau și minori, cărora le cereau servicii sexuale pentru clienți și le înlesneau întâlnirile cu clienții. Proxeneții erau contactați telefonic de bărbați tineri care își ofereau serviciile sexuale și cărora, de asemenea le înlesneau întâlnirile cu clienții.

Același gen de contacte se realizau prin intermediul internetului, fie prin postarea unor anunțuri prin care se oferă servicii de masaj, fie prin diferite site-uri de socializare, mai arată anchetatorii la acest capitol.

Proxeneții le asigurau bărbaților tineri, care se prostituau, transportul în vederea întreținerii de relații sexuale, fie prin intermediul autoturismelor proprii, fie cu autoturisme taxi, achitând contravaloarea cursei efectuate.

Ttinerii care practicau prostituția erau transportați de către proxeneți la locuințele clienților, unde erau ținuți timp de mai multe ore, pe timpul nopții sau chiar în toate zilele de week-end, timp în care întrețineau relații sexuale cu aceștia.

Din probele de la dosar a reieșit că pentru aceste activități, proxeneții primeau de la clienți sume de bani și alte foloase materiale. Totodată, bărbații tineri care își ofereau serviciile sexuale primeau și ei sume de bani sau alte foloase.

URĂRI DE PAȘTE și MESAJE DE PAȘTE de trimis prin SMS prietenilor, colegilor și familiei

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună